Guvernul Bolojan a avut pe masă luni, în ultima ședință înainte de moțiunea de cenzură, două memorandumuri prin care cheltuielile cu salariile angajaților (salarii și sporuri) să fie majorate cu 6,5%, cât este rata medie estimată a inflației, la două regii din subordinea Băncii Naționale a României (BNR): Monetăria Statului și la Imprimeria. Cele două memorandumuri au fost ulterior retrase.
- Creșterea cheltuielilor la cele două regii a fost propusă de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare și de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, iar în memorandumuri era prevăzut ca aceste majorări să fie suportate din veniturile proprii ale celor două regii.
Ministrul Finanțelor: „E nevoie de o analiză unitară pentru aceste memorandumuri, sunt mai multe pe traseu”
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a spus că cele două memorandumuri care prevedeau angajări și majorări de salarii și sporuri la Monetăria Statului și la Imprimerie au fost retrase la solicitarea Ministerului Finanțelor, pentru „o analiză ulterioară”.
„Au fost eliminate de pe agenda ședinței de guvern la solicitarea noastră pentru o analiză ulterioară. Este nevoie de o analiză unitară pentru aceste memorandumuri, sunt mai multe pe traseu, de la mai multe instituții și vom face o analiză asupra tuturor”, a răspunsul Nazare, întrebat de HotNews care este motivul retragerii.
Chestionat la solicitarea cui, exact, au fost retrase, Nazare a răspuns că MInisterul Finanțelor este cel care a cerut asta.
„A fost o ședință tehnică. În ședința pregătitoare am văzut abia acum seara că erau pe ordinea de zi și am cerut eliminarea lor”, a afirmat Nazare, întrebat de ce a retras cele două memorandumuri de pe ordinea de zi, după ce tot el este și cel care le-a inițiat.
Întrebat cum au ajuns pe agendă, dacă le-a cerut BNR, ministrul Finanțelor a răspuns: „Nu, nu le-a cerut BNR, am explicat mai devreme”.
Chestionat ce alte instituții au cerut majorări salariale, Nazare a răspuns: „Sunt mai multe tipuri și mai multe instituții care au diverse solicitări, pe care vrem să le tratăm unitar și de aceea acest lucru va fi făcut în bloc”.
Cum au fost motivate cererile de creșteri de salarii și sporuri la Monetărie și Imprimerie
Ambele memorandumuri au fost inițiate de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare și de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Cei doi oficiali au motivat că, potrivit legii, în anul 2026, operatorii economici care aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară (..) pot crește cheltuielile de natură salarială față de nivelul realizat în anul 2025 cu sumele reprezentând creșteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente cu maximul indicelui mediu de creștere a prețurilor prognozat pentru anul 2026, pe baza unei analize temeinic justificate, după aprobarea de către Guvern prin memorandum.
În cele două memorandumuri era prevăzut că majorările pot fi solicitate doar de operatorii economici care respectă următoarele condiții:
- nu au înregistrat pierderi și plăți restante la 31 decembrie 2025 și nu prevăd astfel de situații în 2026;
- dacă au înregistrat pierderi și/sau plăți restante la 31 decembrie 2025, prevăd reducerea pierderilor realizate cu cel puțin dublul sumelor programate pentru majorarea cheltuielilor de natură salarială, precum și reducerea plăților restante cu cel puțin 20% față de nivelul realizat la 31 decembrie 2025;
- dacă au beneficiat de subvenții/transferuri de la bugetul de stat/local pentru activitatea operațională, sumele reprezentând creșteri salariale conform celor mai sus menționate trebuie să fie suportate din venituri proprii, cu reflectarea în creșterea acestora în mod corespunzător.
Impact financiar estimat la peste 4,8 milioane lei la Monetărie

Un prim memorandum viza Monetăria Statului, regie autonomă financiar, aflată în subordinea BNR, care are ca obiect de activitate producția monetară, respectiv fabricarea monedelor metalice românești de circulație, producția numismatică și medalistică, precum și realizarea de lucrări cu un grad ridicat de complexitate tehnologică.
Impactul financiar aferent majorării cheltuielilor de natură salarială (salarii și sporuri) prin aplicarea indicelui mediu de creștere a prețurilor prognozat pentru anul 2026 (n.a rata medie a inflației), în valoare de 6,5%, pentru o perioadă de 9 luni, începând cu 1 aprilie 2026, este de peste 1,7 milioane de lei, raportat la nivelul cheltuielilor realizate în anul 2025.
„Majorarea cheltuielilor de natură salarială, corelată cu indicele mediu de creștere a prețurilor, este justificată de necesitatea menținerii stabilității și continuității activității regiei, în contextul unei piețe a muncii competitive și al deficitului de specialiști în domenii tehnice de nișă specifice activității de producție (ex. gravor, sculer matrițer, trefilator etc.). Ajustarea nivelului salarial contribuie la retenția personalului calificat, în condițiile unui grad ridicat de pensionări și ale dificultății de recrutare a unor specialiști precum cei anterior menționați”, se menționa în memorandum.
O altă măsură viza ocuparea posturilor vacante.
Conform structurii organizatorice aprobate de Consiliul de administrație al Regiei Autonome „Monetăria Statului”, la data de 31.12.2025, numărul total de posturi prevăzute era de 270, dintre care 244 posturi ocupate și 26 posturi vacante.
Actul propunea ocuparea celor 26 de posturi vacante, impactul financiar în totalul cheltuielilor de natură salarială fiind de peste 3,1 miliaone de lei.
Impact financiar de peste 1,5 milioane lei la Imprimerie

Al doilea memorandum viza aceleași măsuri și la Imprimeria Națională. Impactul financiar cumulat al aplicării prevederilor art. XXXVI alin. (2) și alin. (3) din OUG nr. 89/2025 a fost determinat prin raportare la nivelul cheltuielilor de natură salarială realizate în anul 2025, rezultând o majorare în cuantum de peste 1,5 milioane de lei a cheltuielilor de natură salarială programate în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2026, comparativ cu nivelul estimat anterior aplicării acestor măsuri.
Memorandumul prevede și ocuparea a 3 posturi vacante, începând cu data de 1 aprilie 2026, după aprobarea prezentului memorandum.





