Premierul slovac Robert Fico și președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-au întâlnit luni în capitala armeană Erevan, la summitul Comunității Politice Europene (CPE), unde au convenit să pregătească o reuniune comună a guvernelor de la Kiev și Bratislava, menită să consolideze relațiile bilaterale și sprijinul Slovaciei pentru aderarea Ucrainei la UE, transmit EFE și Agerpres.
„Am convenit să desfășurăm o reuniune comună a guvernelor la sfârșitul lunii iunie. Aceasta va avea loc la Bratislava sau la Kiev”, a declarat Fico într-un comunicat, adăugând că acest format de discuții va conduce la „rezultate concrete”, precum crearea de legături de transport între cele două țări. „Suntem vecini; trebuie să păstrăm relații bune”, a remarcat premierul slovac.
La rândul său, președintele Zelenski a scris într-un mesaj pe X că „Slovacia sprijină Ucraina în aderarea la UE și este pregătită să ne asiste pe acest drum”.
Înaintea întâlnirii de la Erevan, Fico și Zelenski au avut sâmbătă o discuție telefonică, după care premierul slovac a confirmat sprijinul său pentru aspirațiile Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană.
„Cei trei mușchetari îl așteaptă pe al patrulea”
Robert Fico a distribuit luni pe rețelele de socializare o fotografie de la Erevan în care apare alături de omologii săi polonez și ceh, Donald Tusk și Andrej Babis, împreună cu mesajul: „Cei trei mușchetari îl așteaptă pe al patrulea și renașterea V4 (Grupul de la Vișegrad)”.
Fotografia și mesajul fac aluzie la învestirea în curând în Ungaria în funcția de premier a lui Peter Magyar și la posibilitatea ca tensiunile din cadrul Grupului de la Vișegrad să scadă după plecarea de la putere a premierului ungar Viktor Orban, a cărui apropiere față de Rusia a provocat neînțelegeri în interiorul V4.
Three musketeers are waiting for the fourth and the revival of V4 💪🏼 🇸🇰🇨🇿🇵🇱🇭🇺
Photo by @AndrejBabis pic.twitter.com/P1MK7lol7C
— Robert Fico 🇸🇰 (@RobertFicoSVK) May 4, 2026
Relațiile dintre Ucraina, de o parte, și Ungaria și Slovacia, de cealaltă parte, relații care oricum erau reci, s-au tensionat și mai mult de la sfârșitul lunii ianuarie, când tranzitul petrolului rusesc prin conducta Drujba a fost oprit în Ucraina în urma unui atac cu drone al Rusiei. Zelenski a susținut apoi că reparațiile necesită timp, în timp ce Orban și Fico au susținut de partea lor că Ucraina tergiversa reparațiile într-o acțiune de șantaj politic împotriva Budapestei, întrucât Orban a refuzat să o susțină în războiul cu Rusia și s-a împotrivit unei aderări viitoare a Ucrainei la UE.
Totuși, după ce Orban a pierdut alegerile pe 12 aprilie, Ucraina a încheiat repararea conductei și Zelenski a anunțat pe 21 aprilie repunerea acesteia în funcțiune.





