Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a declarat că România a pierdut o finanțare de 162 de milioane de euro din PNRR, bani nerambursabili, din cauză că Electrocentrale Craiova „s-a prăbușit financiar” după ce „a fost preluată în 2024 de o directoare numită politic, fără experiență tehnică directă în energie”.
În mesajul transmis marți seară pe Facebook, Oana Gheorghiu nu o numește în mod direct pe Lorena Voican, cea care a preluat conducerea Societății Electrocentrale Craiova la 1 iulie 2024, potrivit publicației locale Gazeta de Sud, și care a fost numită administrator special după intrarea companiei în insolvență.
Potrivit vicepremierului, pentru accesarea celor 162 de milioane de euro „trebuiau organizate licitațiile, trebuia începută construcția și trebuiau respectate termenele”, însă „licitațiile au fost anulate și niciun constructor nu a vrut să își asume proiectul în condițiile create”.
„Conducerea companiei a fost preluată în 2024 de o directoare numită politic, fără experiență tehnică directă în energie. Sub managementul politic, compania s-a prăbușit financiar, a pierdut finanțarea europeană, a acumulat datorii uriașe și a ajuns în insolvență (decembrie 2025)”, a scris Oana Gheorghiu.
Ea a spus că datoriile Electrocentrale Craiova au ajuns la aproape 1 miliard de lei, de la 250 de milioane de lei, într-un singur an.
„Compania a pierdut 433 milioane lei într-un singur an, instalațiile vechi de peste 40 de ani s-au degradat și mai mult, iar zeci de mii de oameni au rămas fără căldură iarna trecută, a adăugat Oana Gheorghiu.
Aceeași directoare a fost numită administrator special
Oana Gheorghiu a spus că după intrarea companiei în insolvență „aceeași persoană numită politic ca directoare a fost numită ca administrator special”.
„Adică omul sub conducerea căruia compania a ajuns în groapă a fost pus apoi să o «salveze». În plus, deoarece compania nu a cumpărat la timp certificatele obligatorii de emisii de gaze cu efect de seră, statul român a primit o penalizare de 596 milioane Lei (aproape 120 milioane Euro) care va trebui plătită, în final, tot de noi”, a continuat vicepremierul.
În încheiere, ea a subliniat că „reforma companiilor de stat nu e un moft, ci o necesitate a cărei amânare ne costă scump pe fiecare dintre noi”.
Termoficarea din Craiova, subiect de contre între Lia Olguța Vasilescu și Ilie Bolojan
Situația termoficării de la Craiova a provocat în ultimele luni dispute între Lia Olguța Vasilescu, primarul PSD al Craiovei, și Ilie Bolojan, liderul PNL și premierul demis prin moțiunea de cenzură PSD-AUR.
Lia Olguța Vasilescu l-a acuzat în mai multe rânduri pe Ilie Bolojan, în luna ianuarie, că nu vrea să ajute termoficarea din Craiova și că falimentează voit compania Electrocentrale Craiova.
În schimb, liberalul a afirmat că a fost alocată suma de 168 de milioane de euro din PNRR pentru investiții care nu au mai fost făcute și, în plus, societatea a împrumutat 70 de milioane de euro de la EximBank, bani care „nu vor mai fi rambursați niciodată”.






