De la 1 mai, Primăria Capitalei a eliminat gratuitatea pentru mașinile hibrid, în parcările albastre. În București sunt înmatriculate circa 170.000 de astfel de autovehicule, dintre care peste 70.000 erau înscrise în registrul primăriei, pentru a beneficia de gratuitate.
Potrivit datelor comunicate de Compania Municipală de Parking, cea care administrează parcările albastre, în ultimele 10 zile, comparativ cu perioadele similare din lunile precedente, numărul solicitărilor pentru abonamentele lunare a fost, în medie, cu aproximativ 60% mai mare.
„În perioada 1-10 mai au fost înregistrate 1.771 de solicitări pentru abonamente normale și pentru riverani. Comparativ cu perioadele similare din lunile precedente, numărul solicitărilor pentru abonamentele lunare a fost, în medie, cu aproximativ 60% mai mare”, se arată în răspunsul dat de companie.
Încasări cu aproape 2 milioane lei în plus, în primele 10 zile
Per total, încasările din plata parcării în perioada 1-10 mai au fost de 5,4 milioane de lei. Comparativ, în perioada 1-10 aprilie au fost aproape 3,6 milioane de lei. În intervalul 1-10 martie au fost 3,4 milioane de lei.
În ceea ce privește gradul de ocupare al parcărilor, compania nu are date.
„Gradul de ocupare al locurilor de parcare de utilitate generală cu plată nu poate fi determinat având în vedere zona unică de tarifare, din cauza gratuităților încasam doar 2 ore din 12 pe zi, pentru fiecare loc de parcare”, se arată în răspuns.
În oraș însă, se poate observa că parcările s-au mai eliberat. De exemplu, în zona Piața Victoriei, bd. Lascăr Catargiu, Calea Dorobanți, bd. Iancu de Hunedoara, dacă înainte, în mijlocul zilei, puteai să cauți și jumătate de oră un loc liber de parcare, acum, aproape pe fiecare stradă din acest areal găsești cel puțin un loc-două de parcare libere, pe anumite străduțe chiar și mai multe.
Șoferii parchează neregulamentar pentru a evita taxa
Pentru a evita plata parcării, unii șoferi parchează neregulamentar, pe trotuare, în zona trecerilor de pietoni sau în zona cu parcarea interzisă.
Compania Municipală Parking București, ce aparține Primăriei Capitalei, gestionează circa 50.000 de locuri de parcare – așa-zisele parcări albastre. Acestea sunt în principal în centrul orașului.
Potrivit datelor comunicate de companie, la solicitarea HotNews, la finalul anului 2025, erau înscrise în Registrul informatic al autoturismelor hibride şi electrice, pentru a beneficia de parcare gratuită, 73.123 de mașini hibrid și 15.774 de mașini electrice. Acestora se adăuga un număr de 5.700 de autovehicule aparținând jurnaliştilor, dar și această gratuitate a fost eliminată de la 1 mai. Pentru mașinile electrice, gratuitatea se acordă în continuare.
Totuși, chiar și cu aceste gratuități, în anii 2024 şi 2025, Compania Municipală Parking Bucureşti S.A. a înregistrat încasări în cuantum de 86.205.425 lei, respectiv 119.757.050 lei din plata parcărilor albastre, potrivit datelor comunicate de Compania Municipală Parking, la solicitarea Hotnews.
Pentru neplata parcării, Compania a încheiat în 2025 – 182.080 note de constatare, de 200 lei, dintre care doar 25.228 au fost achitate, potrivit datelor comunicate.
În perioada 2022-2025, Compania Municipală Parking București a emis 3,8 milioane de astfel de note de constatare, iar valoarea lor ajunge la aproape 800 de milioane de lei, a declarat viceprimarul Stelian Bujduveanu, într-un interviu acordat Digi24, în 2025.
Doar că banii nu au fost recuperați fiindcă Compania Municipală nu a putut identifica proprietarii, deoarece nu a primit acces la bazele de date ale Direcție Generale de Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Contactat de HotNews, directorul Companiei Municipale Parking, Cristian Olaru, spune că acum amenzile se dau de Poliția Locală.
„Controlul achitării tarifului aferent serviciului public de parcare se realizează în regim mixt, prin acţiuni desfășurate de personalul Companiei Municipale Parking București S.A., în colaborare cu Poliția Locală a Municipiului București. Aceasta din urmă deține informaţii privind proprietarii de drept ai autovehiculelor ale căror numere de înmatriculare sunt scanate şi pentru care se constată neachitarea tarifului”, se arată în răspuns.
În ceea ce privește notele de constatare emise în perioada 2022-2026 și neplătite, Compania Municipală de Parking a început recuperarea lor în instanță. Acolo unde nu se cunoaște proprietarul, pe baza numărului de înmatriculare, Compania a cerut în instanță, de la DRPCIV, datele de identificare.
Cât costă parcarea pe locurile administrate de Primăria Capitalei și cât sunt amenzile pentru cei care nu plătesc
În parcările marcate cu albastru, care aparțin Primăriei Capitalei, tariful este de 5 lei pe oră, 30 de lei pe zi sau 500 de lei/lună. Pentru riverani, tariful este de 50 de lei/lună sau 500 lei/an. Abonamentele și plata parcării se pot face direct pe site-ul companiei cpmb.ro.
Parcarea poate fi plătită și prin SMS, la numărul 7576. Formatul mesajului text SMS ce poate fi trimis este compus din numărul de ore dorit și numărul de înmatriculare, fără spații, linii despărțitoare sau orice alt caracter. Se pot plăti 1, 2, 3, 4 ore (prin înlocuirea cifrei de început, respectiv cu 1,2,3,4) sau abonament de o zi. Formatul mesajului SMS pentru abonament de o zi este: ziB777PKG.
Parcarea se mai poate plăti și prin aplicația Parking București sau la automatele selfpay din centrele comerciale, dar și la parcometrele de pe stradă.
Sancțiunea pentru persoanele care folosesc parcările albastre, dar nu plătesc este de 200 de lei pe zi și imobilizarea mașinii până la stingerea obligației de plată, potrivit datelor de pe siteul companiei. Amenda poate fi plătită cu cardul bancar, prin aplicația Parking București și la automatele de plată (parcometre). De asemenea, amenzile se pot plăti și pe ghiseul.ro.
Notele de constatare și înștiințare de plată a amenzilor pot fi contestate astfel:
- În format electronic, prin completarea formularului disponibil la adresa: https://constatare.cmpb.ro;
- Poștal sau direct la sediul Companiei Municipale de Parking din strada Prof. Grigore Cobălcescu nr.8, Sector 1, prin completarea unei „cereri în anulare”.






