Să asculți Metallica, era odată un act de frondă. Pentru că atunci aveam nevoie să sfidăm regulile. Astăzi, Metallica unește părinții cu copiii, lucru aproape imposibil, după cum știm cu toții cei care avem copii. Pentru că avem nevoie nu doar de vrajbă, ci și de dialog.
Metallica a făcut valuri la București, iar expresia nu este un clișeu. E impresionant să vezi cum zeci de mii de spectatori se ridică și coboară, de multe ori la rând, într-o undă care traversează tribunele una după cealaltă, înainte ca trupa să cânte o singură notă sau să rostească vreun cuvânt. Și mai impresionant este să fii unul dintre ei.
Am fost miercuri seară la concertul Metallica, împreună cu soțul și cu fiul meu, și am simțit cum mica noastră familie face parte dintr-o familie mult mai mare.
Împletirea generațiilor
Am văzut mulți părinți și copii, cei mai mulți adolescenți, dar și de vârste mai mici, am văzut bunici și nepoți și am văzut cum muzica trupei șterge diferențele dintre generații, după cum anticipa, înainte de concert, jurnalista Stela Nadoleanu într-un articol din „Totul despre mame”. Așa a fost.
Bucureștiul n-a fost o întâmplare. Împletirea generațiilor s-a întâmplat în mai multe orașe ale turneului. Pentru că, de ani zile, formația Metallica face acest efort de a discuta cu generații diverse.
„Cine este pentru prima dată la un concert Metallica?”, a întrebat James Hetfield, și mâini de toate vârstele s-au ridicat în aer. „Cine a mai fost o dată, de două ori, de trei ori?”, a continuat el. „Cu toții faceți parte din familia Metallica”, a spus. Și nu a fost o vorbă în vânt, a fost poate cel mai frumos lucru pe care concertul l-a adus pe Arena Națională.
Fiecare interacțiune a trupei cu publicul a fost plină de sens și niciun cuvânt nu a părut rostit doar pentru a face show sau pentru a mângâia ego-uri. „Bună seara, București”, a spus în limba română Robert Trujillo. „Ne place să celebrăm muzica din toată lumea și în seara asta o vom face într-un fel special”, a continuat el, înainte să cânte în română piesa „Cine ești tu oare?” a trupei Compact.
Au emoții înainte de fiecare spectacol
Mi-a plăcut mult ceva ce a zis James Hetfield: „Cântăm de 45 de ani. Înainte de fiecare spectacol avem emoții. Și iubim, iubim ceea ce facem. Suntem atât de recunoscători că ați venit să sărbătoriți cu noi”. Poate și de asta Metallica sună și astăzi atât de bine în concert, pentru acele emoții de dinaintea fiecărui show, care nu îi lasă să se plafoneze, pentru faptul că „iubesc, iubesc” ceea ce fac. A fost și aceasta una dintre lecțiile frumoase pe care Metallica le-a adus miercuri la București.
După zeci de ani de turnee și înregistrări, pentru Metallica timpul pare că nu și-a luat niciun tribut din forța și plăcerea de a cânta, iar vocea lui Hetfield a fost la fel de tânără ca întotdeauna.
Energia lui și a colegilor săi de trupă au fost incredibile și, crede eu, muzica lor și-a atins din plin ținta din inimile publicului, în ciuda problemelor notorii de sonorizare ale Arenei Naționale. Probleme de sonorizare care s-au simțit cel mai tare la trupele din deschidere, Knocked Loose și Gojira. Ca o paranteză, mi-a părut foarte rău pentru Gojira, unul din numele mari ale heavy metal-ului, merita să se audă mult mai bine decât s-a auzit, cel puțin de acolo unde am stat eu în tribune.
Când asculți muzica trupei „ca o mamă”
Ce a fost foarte frumos a fost show-ul de lumini, care a făcut magie, magie care s-a văzut cel mai bine la „Nothing Else Matters”. La București, Metallica a cântat în mare parte unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale: „The Unforgiven”, „Sad but True”, „One”, „Seek & Destroy”, „Master of Puppets”, „Enter Sandman”, dar și „Lux Æterna”, de pe albumul „72 Seasons” din 2023. Unii dintre cei prezenți la concert și-ar fi dorit ca Metallica să cânte mai multe piese noi, însă eu m-am bucurat că au ales acest setlist.
Pe de-o parte, pentru că mulți dintre cei din public erau adolescenți și tineri, care acum descoperă Metallica; de ceva vreme ascult Metallica nu doar cu gândul la mine, ci și cu gândul la ceea ce ar putea însemna această muzică pentru copilul meu. Pe de altă parte, pentru că eu nu m-am plictisit, de fapt, niciodată de piesele lor.
Să asculți Metallica era odată un act de frondă. Cu forța din muzica, trupa a sfidat stereotipurile, a spart bariera sonică a ipocriziei și stigmei care au înconjurat trăiri omenești universale. Și astăzi, piesa mea preferată de la Metallica este „Fade to black”, care are meritul de a fi pus în cuvinte ceva greu de exprimat și infinit mai greu de trăit: golul și disperarea prin care trece cineva aflat în depresie.
Acum, la zeci de ani distanță de la lansarea unor piese, putem vedea că Metallica a deschis, de fapt, o conversație despre sănătatea mintală, despre suferință și pierdere. Și mulți părinți sunt dispuși să ia parte la această conversație împreună cu copiii lor.
Miercuri, pe Arena Națională, au fost peste 60.000 de oameni. 60.000 de oameni cărora James Hetfield le-a transmis, la finalul concertului, următorul mesaj: „Fiți buni unii cu ceilalți!”
