Guvernul a aprobat, în ședința de joi, un memorandum prin care pentru 47 de operatori economici a fost aprobată majorarea salariilor angajaților sau ocuparea unor posturi vacante, precum și înființarea unor posturi noi.
Vizate sunt companii aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea autorităților administrației publice locale din 22 de județe care își desfășoară activitatea în următoarele domenii: apă-canal (29 de companii), salubritate (4 companii), transport (10 companii), la care se adaugă un parc industrial, două aeroporturi (Cluj și Iași) și Baza de tratament Ocna Mureș.
Lista companiilor poate fi accesat mai jos:
Potrivit unui comunicat al Guvernului, impactul financiar este de 168,7 milioane lei, însă acesta nu va greva bugetul de stat, fiind companii care se finanțează din veniturile proprii:
- 83,1 milioane lei reprezintă majorări salariale în limita maximă a indicelui mediu de creștere a prețurilor prognozat pentru anul 2026 (43 operatori, 49,3% din total);
- 66,4 milioane lei reprezintă cheltuieli aferente celor 1.241 de posturi vacante care vor fi ocupate (33 operatori, 39,4% din total);
- 18,3 milioane lei reprezintă cheltuieli aferente pentru 376 de posturi nou-înființate (11,2% din total)
„Cheltuielile aferente măsurilor propuse urmează să fie reflectate în bugetele de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici, în condițiile legii, cu respectarea cadrului aplicabil privind disciplina financiară şi guvernanța corporativă a întreprinderilor publice”, se spune în comunicatul de la Palatul Victoria.
Majorările salariale au fost aprobate în baza prevederilor articolului XXXVI din OUG 89/2025 care prevede, printre altele:
„În anul 2026, operatorii economici care aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, pot creşte cheltuielile de natură salarială faţă de nivelul realizat în anul 2025 cu sumele reprezentând creşteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente cu maximul indicelui mediu de creştere a preţurilor prognozat pentru anul 2026, pe baza unei analize temeinic justificate, după aprobarea de către Guvern prin memorandum. Creşterile se pot acorda începând cu luna următoare aprobării memorandumului şi nu pot depăşi lunar nivelul acestui indice”
Operatorii economici care pot solicita aprobarea Guvernului trebuie să nu înregistreze pierderi şi plăţi restante la data de 31 decembrie 2025 şi nu prevăd în anul 2026 pierderi şi plăţi restante. Dacă sunt companii cu pierderi și plăți restante, pot solicita majorări cu condiția să prevadă pentru 2026 reducerea pierderilor realizate la data de 31 decembrie 2025 cu cel puţin dublul sumelor programate pentru majorarea cheltuielilor de natură salarială.






