Prima ședință de psihoterapie poate fi, pentru mulți oameni, unul dintre cele mai dificile praguri de trecut. În fața unui om complet necunoscut, apar aproape inevitabil aceleași întrebări: „Și acum ce ar trebui să spun?“, „Ce va crede despre mine dacă îi povestesc asta?“ sau „Dacă îmi vine să plâng?“. Mulți oameni ajung în cabinet cu multă anxietate și cu teama că vor trebui să vorbească, din primul moment, despre cele mai vulnerabile părți ale lor. În practică, însă, prima ședință de terapie este mai degrabă despre cunoaștere și construirea treptată a unei relații de încredere între terapeut și omul din fața lui. Lidia Rusu și Andrei Peristeri, psihoterapeuți în cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria, explică ce se întâmplă concret în primele 50 de minute de psihoterapie și de ce prima ședință este, de multe ori, mai ușoară decât își imaginează majoritatea oamenilor.
Primul pas către psihoterapie este, adesea, însoțit de multă anxietate. Pentru mulți, gândul că trebuie să vorbească despre lucruri intime, dureroase sau greu de recunoscut poate fi intimidant, mai ales atunci când nu știu la ce să se aștepte de la o ședință de terapie.
Cea mai mare frică: să nu fii judecat
În acest context, una dintre cele mai frecvente temeri cu care oamenii ajung în cabinet este frica de a fi judecați – că ceea ce spun ar putea părea „prea mult“, „greșit“ sau dificil de înțeles. „Mulți oameni vin speriați de ideea de psihoterapie și de ceea ce ar putea presupune – faptul că urmează să se deschidă în fața unei persoane pe care nu o cunosc. Cred că una dintre cele mai mari temeri este frica de judecată“, este de părere Andrei Peristeri, psihoterapeut în cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria.
Această teamă este întâlnită frecvent și este confirmată și de Lidia Rusu, psihoterapeută în cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria, care completează: „În primul rând, oamenilor le este teamă că ar putea fi judecați pentru ceea ce simt sau pentru lucrurile cu care se confruntă“.
Pe lângă frica de a fi judecați, oamenii intră adesea în cabinetul psihologului și cu alte temeri legate de propria vulnerabilitate. Unii se gândesc că ar putea părea slabi sau „prea sensibili“ dacă își lasă emoțiile să iasă la suprafață, iar alții încearcă să își păstreze controlul asupra reacțiilor din timpul ședinței. „Există și teama de a plânge – mulți spun că nu vor să plângă încă de la prima ședință, deși de multe ori se întâmplă asta“, explică Lidia Rusu.
Plânsul în cabinet: semn de slăbiciune sau de curaj?
Psihoterapeuții spun că plânsul din timpul ședinței nu este privit ca ceva „greșit“ sau problematic, ci mai degrabă ca un semn că persoana a ajuns într-o zonă sensibilă din punct de vedere emoțional.
„Nu este o regulă ca oamenii să plângă încă de la prima ședință, pentru că depinde mult de cât de afectată este persoana în acel moment. Dar plânsul nu este niciodată o problemă. Din contră, eu îl văd ca pe o formă de descărcare emoțională și ca pe un semn că acolo există un subiect important pentru persoana respectivă“, crede psihoterapeutul Andrei Peristeri.
În astfel de momente, specialiștii spun că intensitatea emoțiilor ține și de felul în care se construiește relația cu terapeutul și de cât de în siguranță se simte persoana în cabinet. „În primul rând, plâng pentru că pot ieși la suprafață lucruri pe care le-au ținut ascunse mult timp. În al doilea rând, pentru că îl percep pe terapeut ca fiind o persoană deschisă, empatică, care îi ascultă și îi validează, inclusiv în momentele în care discuția devine dificilă. Este o reacție firească și o descărcare emoțională a unor lucruri dureroase“, adaugă Lidia Rusu.
Atunci când apar emoții puternice, terapeutul spune că nu va forța niciodată persoana să continue discuția dacă nu se simte pregătită să meargă mai departe într-o anumită zonă sensibilă. „În terapie, vulnerabilitatea este, de multe ori, un lucru bun. Faptul că cineva își lasă emoțiile să iasă la suprafață poate arăta că acolo există ceva ce are nevoie să fie înțeles și procesat“, completează psihoterapeutul Andrei Peristeri.
De asemenea, mulți oameni se tem de faptul că, în terapie, ar putea descoperi sau scoate la suprafață lucruri dureroase. „Creierul, în mod natural, încearcă să ne protejeze în fața durerii emoționale și poate să suprime anumite amintiri sau emoții. Tocmai de aceea, oamenilor le este teamă să le aducă la suprafață, pentru că nu știu cum vor reuși să le facă față. În acest sens, mulți vin în terapie cu această frică de a se confrunta cu propriile emoții”, explică psihoterapeuta Lidia Rusu.
Ce se întâmplă în primele 10 minute ale ședinței de terapie
Cu toată această încărcătură emoțională, nu e de mirare că prima ședință de terapie vine adesea cu mult stres. Înainte de întâlnire, mulți își fac tot felul de scenarii despre cum va decurge și ce vor fi nevoiți să spună. În realitate, însă, lucrurile sunt mai simple și mai puțin intimidante decât par.
Prima ședință este un spațiu de cunoaștere: terapeutul și persoana din fața lui încep să se familiarizeze unul cu celălalt și să vadă dacă pot lucra mai departe împreună. În primele minute ale întâlnirii, psihoterapeutul face cunoștință cu clientul său: se prezintă și încearcă să afle câteva informații de bază, precum dacă a mai fost sau nu la terapie și ce știe despre procesul terapeutic.
„Dacă au mai făcut terapie, discutăm despre așteptările pe care le au, iar dacă nu, le ofer o scurtă introducere și le explic cum decurge un proces terapeutic, la ce să se aștepte în prima ședință și în cele care urmează. De cele mai multe ori, abordăm și aspecte practice, precum durata ședințelor sau costurile“, explică psihoterapeuta Lidia Rusu.
Cum arată concret acest prim contact explică și psihoterapeutul Andrei Peristeri: „În primul rând, eu, ca terapeut, încep prin a mă prezenta, apoi îl rog pe client să facă același lucru. Apoi, scopul meu este să înțeleg cât mai bine cine este persoana din fața mea“.
Un element important încă din această etapă este felul în care terapeutul se adaptează la persoana din fața lui, astfel încât discuția să curgă mai ușor și omul să se simtă în largul lui. Nu există o formulă fixă, ci modul de comunicare se ajustează în funcție de fiecare persoană, pentru ca relația să se poată construi cât mai natural.
„Pentru mine, funcționează cel mai bine să mă adaptez puțin la omul din fața mea. Dacă e o persoană mai expansivă, sunt și eu mai deschis, iar dacă vorbește mai încet, cobor și eu ritmul și tonul vocii, ca să simtă că are un spațiu în care poate să stea liniștit“, detaliază Andrei Peristeri.
„Ce te-a adus aici?” – prima întrebare care contează
Următorul pas al psihoterapeutului este să înțeleagă motivul pentru care persoana a ajuns în terapie. Este momentul în care discuția se mută ușor de la prezentări și informații generale către ceea ce a determinat programarea. De obicei, terapeutul întreabă ce l-a adus la terapie și care este situația cu care se confruntă, pentru a înțelege mai bine contextul.
„În general, le spun că prima ședință este una exploratorie și că nu facem intervenții propriu-zise, ci încercăm mai degrabă să înțelegem ce se întâmplă. Îi întreb apoi ce i-a determinat să facă această programare, iar de aici răspunsurile pot fi foarte variate“, explică psihoterapeuta Lidia Rusu.
La fel procedează și psihoterapeutul Andrei Peristeri, care spune că: „De regulă, încerc să adun informații despre contextul de viață, despre motivul pentru care a venit în terapie și despre ce își dorește de la acest proces, măcar la nivel general“.
„O relație terapeutică bună este cel mai puternic factor de schimbare“
Prima interacțiune dintre psihoterapeut și client este importantă, pentru că de la acest moment începe să se construiască relația terapeutică.
Studiile din domeniu arată că relația terapeutică este unul dintre cei mai importanți factori ai schimbării în psihoterapie. O meta-analiză publicată în revista științifică Psychotherapy (2011) a relevat că relația terapeutică este în mod constant asociată cu rezultate mai bune ale terapiei, indiferent de tipul de terapie utilizat. O altă analiză amplă, publicată în aceeași revistă (2018), realizată pe peste 30.000 de pacienți, confirmă că relația dintre terapeut și client influențează în mod constant eficiența terapiei, indiferent de tipul de abordare.
„Unul dintre aspectele esențiale în terapie este relația terapeutică. Studiile spun că aceasta este, probabil, cel mai puternic factor de schimbare. Tocmai de aceea, la început, noi, terapeuții, ne concentrăm mai degrabă pe construirea acestei relații, care presupune ca persoana să se simtă în siguranță și să capete încredere în proces. Înainte de a intra în profunzimea problemelor, este important să existe acest cadru, altfel riscăm să destabilizăm, ceea ce nu este de ajutor“, explică psihoterapeuta Lidia Rusu.
În practică, această relație se construiește treptat încă din primele minute ale ședinței: „Cu cât relația se leagă mai bine, cu atât cresc șansele ca persoana să se deschidă și să se simtă în siguranță, astfel încât să poată vorbi despre ceea ce este important pentru ea și să poată fi ajutată“, adaugă și Andrei Peristeri.
Psihoterapeutul stabilește și tipul de terapie pe care îl va folosi
În prima ședință de psihoterapie, terapeutul își face o imagine de ansamblu și începe să contureze cum ar putea arăta mai departe terapia, în funcție de nevoile și obiectivele fiecărei persoane.
În practică, lucrurile se adaptează de la caz la caz, iar procesul rămâne unul flexibil, care se ajustează pe parcurs. „Sigur că și eu, ca mulți dintre colegii mei, am fost curioși să explorăm mai multe direcții terapeutice, dar fiecare dintre noi are o formare de bază. Indiferent de această formare, în general adaptăm procesul în funcție de nevoile clientului. În prima ședință îmi cam dau seama care este stilul omului din fața mea“, menționează Lidia Rusu.
Specialiștii subliniază că nu există o singură formă de terapie care să funcționeze la fel pentru toți, aceasta fiind diferită în funcție de persoană și de nevoile sale. „Spre exemplu, terapia cognitiv-comportamentală este mai pragmatică și mai directă, iar eu o folosesc în situații mai concrete, cum ar fi atunci când cineva își dorește să își schimbe locul de muncă. În astfel de cazuri, stabilim pași clari și vedem care sunt direcțiile de lucru. În schimb, există persoane care au nevoie de o terapie mai centrată pe emoții, mai lentă, cu mai multă empatie și cu un ritm mai așezat, cu un focus mai mare pe partea emoțională, nu neapărat pe soluții rapide sau pragmatice“, completează psihoterapeuta.
De asemenea, sunt persoane care vin în cabinet știind destul de clar ce li se potrivește și ce nu, uneori în urma unor experiențe anterioare de terapie sau pur și simplu din felul în care se cunosc pe sine. Aceste lucruri sunt discutate deschis la început și îl ajută pe terapeut să înțeleagă mai bine cum poate adapta procesul astfel încât să fie potrivit pentru persoana din fața lui.
Nu trebuie să fii în criză ca să ceri ajutor
Mulți oameni ajung la terapie în momentul în care se confruntă cu o problemă concretă sau trec printr-o perioadă dificilă emoțional. Uneori este vorba despre o despărțire, un conflict, epuizare, anxietate sau o stare generală de disconfort pe care nu mai reușesc să o gestioneze singuri. De cele mai multe ori, există un moment declanșator sau o acumulare de situații care îi determină să caute ajutor, după o perioadă în care au încercat să facă față pe cont propriu.
Există însă și persoane care ajung în cabinet fără să poată formula foarte clar ce li se întâmplă. „Simt că nu sunt într-o stare bună, dar nu pot spune exact ce ar avea nevoie să schimbe. Alții vin pur și simplu cu dorința de a se înțelege mai bine pe sine, iar în astfel de situații procesul terapeutic începe mai degrabă prin explorare“, subliniază psihoterapeuta Lidia Rusu.
În multe cazuri, specialiștii spun că motivul exact pentru care cineva ajunge la terapie se conturează abia pe parcurs, pe măsură ce persoana începe să își înțeleagă mai bine emoțiile, experiențele și felul în care reacționează la ceea ce i se întâmplă.
În prima ședință, terapeuții spun că nu se uită doar la povestea spusă explicit, ci mai ales la felul în care aceasta este spusă și la anumite tipare care apar în discurs. „Mă interesează modul în care interpretează situațiile, felul în care se raportează la dificultățile din viața de zi cu zi sau o posibilă imagine de sine mai negativă. În același timp, sunt atentă și la resursele pe care le are, la lucrurile care ajută în fața situațiilor dificile. Pe baza acestor elemente, îmi formez o primă idee de lucru, pe care o ajustez ulterior, pe măsură ce înțeleg mai bine persoana din fața mea“, adaugă psihoterapeuta.
Ce așteptări au oamenii de la terapie: între mit și realitate
Mulți oameni ajung la terapie cu așteptarea ca specialistul să ofere rapid soluții sau „rețete“ clare pentru rezolvarea problemelor. Ideea că vei merge la psiholog, vei spune ce te frământă și vei primi imediat un plan concret de acțiune este una frecventă la început de drum.
„De multe ori există această așteptare, ca la medic: vii, spui problema și primești un tratament. Însă acesta este unul dintre primele mituri pe care încercăm să le clarificăm în terapie. Procesul este unul colaborativ, iar clientul are un rol activ în stabilirea direcției“, explică psihoterapeuta Lidia Rusu.
În practică, spun specialiștii, terapeutul nu oferă soluții de-a gata și nici nu ia deciziile în locul persoanei din fața sa, ci o ajută să își înțeleagă mai bine situația și să își contureze propriile opțiuni de schimbare. „Noi putem să arătăm direcții, să oferim perspective și să propunem ipoteze, dar alegerile și schimbările aparțin întotdeauna clientului. El este, de fapt, cel care își construiește propriul parcurs“, punctează și psihoterapeutul Andrei Peristeri.
Un alt mit frecvent este ideea că la terapie ajung doar persoanele care se confruntă cu probleme foarte grave. În realitate, spun specialiștii, oamenii vin pentru situații foarte diferite – nu doar atunci când „nu mai fac față“, ci și când trec prin perioade dificile, au întrebări despre ei înșiși sau vor să înțeleagă mai bine anumite tipare din viața lor. Nu e nevoie ca lucrurile să ajungă într-un punct critic pentru a cere sprijin, iar pentru mulți, terapia începe tocmai din nevoia de clarificare sau de autocunoaștere. „Am întâlnit frecvent persoane care spun că «tu poți să te rezolvi singur» și că nu ai nevoie de terapie“, subliniază psihoterapeutul.
La final, cei mai mulți spun: „A fost mai ușor decât mă așteptam”
La finalul primei ședințe, terapeutul poate face o scurtă recapitulare a celor discutate și verifică modul în care persoana a trăit această primă întâlnire. În multe cazuri, psihoterapeuții spun că oamenii sunt surprinși de felul în care decurge prima ședință, mai ales pentru că vin cu multă anxietate legată de necunoscut – nu neapărat legată de problema în sine, ci de întrebarea „oare cum va fi?“.
După ce trec prin această primă experiență, mulți realizează că lucrurile au fost mai simple și mai puțin intimidante decât își imaginau. „De foarte multe ori apare această constatare, că experiența a fost mai ușoară decât își imaginau inițial, iar cel mai frecvent oamenii spun că prima ședință a fost mult mai ok decât se așteptau“, adaugă psihoterapeutul Andrei Peristeri.
În acest context, specialiștii subliniază că un aspect esențial al primei ședințe este felul în care se simte persoana din fața terapeutului: „Contează foarte mult cum se simt oamenii în prima ședință și dacă pleacă de acolo cu senzația că au fost ascultați și înțeleși. Dacă simt că pot vorbi liber, fără teama de a fi judecați. În esență, încercăm să construim încă de la început ideea că au ajuns în locul potrivit, unde cineva îi ascultă, îi înțelege și, împreună, pot găsi soluții“, explică psihoterapeuta Lidia Rusu.
Spre finalul ședinței, discuția începe adesea să se îndrepte și către pașii care ar putea fi făcuți mai departe. „De multe ori încercăm, spre finalul ședinței, să aducem și un pic de speranță în discuție, fie prin câteva explicații legate de problema cu care se confruntă, fie prin direcții care ar putea fi explorate mai departe, tocmai ca omul să simtă că există niște soluții pentru el“, adaugă aceasta.
Mesaj de final
Înainte de prima întâlnire cu un psihoterapeut, „este important ca oamenii să știe că este normal să-și pună întrebări, să fie nesiguri, să aibă îndoieli sau să nu știe exact la ce să se aștepte“, subliniază psihoterapeuta Lidia Rusu.
Pornind de la această idee, psihoterapeutul Andrei Peristeri vorbește și despre felul în care poate fi privită anxietatea dinaintea primei ședințe: „Apropo de anxietatea asta, cred că, atunci când ne confruntăm cu necunoscutul, e important să ne gândim la curaj. Curajul nu înseamnă că nu ne este frică, ci că mergem mai departe chiar și așa. Frica e normală și apare tocmai pentru că ne pasă. De multe ori, este nevoie doar de puțin curaj ca să facem primul pas și să nu mai amânăm mersul la psihoterapeut, chiar dacă nu știm exact la ce să ne așteptăm“.
Articol susținut de Regina Maria
