Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că Rusia încearcă să implice și mai mult Belarusul în războiul din Ucraina și ia în calcul planuri pentru un atac asupra nordului Ucrainei sau asupra unei țări NATO de pe teritoriul belarus, notează Reuters.
„Continuăm să documentăm tentativele Rusiei de a atrage Belarusul și mai profund în războiul împotriva Ucrainei”, a scris Zelenski pe Telegram, după o reuniune cu responsabili din armată și serviciile de informații.
Liderul de la Kiev a spus că Ucraina are informații despre noi contacte între Rusia și președintele belarus Aleksandr Lukașenko, prin care Moscova încearcă să îl convingă să participe la „noi operațiuni agresive rusești”.
„Rusia ia în calcul planuri pentru operațiuni la sud și nord de teritoriul belarus, fie în direcția Cernihiv-Kiev, în Ucraina, fie direct împotriva uneia dintre țările NATO, de pe teritoriul Belarusului”, a declarat Zelenski, fără să ofere alte detalii.
Belarus se învecinează cu Ucraina la sud, iar cu state membre NATO precum Polonia, Lituania și Letonia la nord și vest.
Moscova și Minsk nu au reacționat imediat la declarațiile lui Zelenski. Rusia nu își face publice planurile militare din Ucraina, acestea fiind clasificate drept secrete de stat.
Aleksandr Lukașenko, unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui rus Vladimir Putin, a permis folosirea teritoriului Belarusului pentru o parte a invaziei lansate de Rusia în februarie 2022 împotriva Ucrainei, deși nu a trimis trupe belaruse să lupte în război.
Ulterior, Minsk a acceptat desfășurarea pe teritoriul său a armelor nucleare tactice rusești și a rachetelor hipersonice Oreșnik.
Zelenski declara luna trecută că Ucraina are informații potrivit cărora Rusia face pregătiri care arată că încearcă din nou să implice Belarusul în războiul început în urmă cu mai bine de patru ani.
„Ucraina se va apăra fără îndoială pe sine și pe cetățenii săi dacă Aleksandr Lukașenko va lua decizia greșită și va decide să sprijine și această intenție a Rusiei”, a spus el.
Zelenski a adăugat că a cerut forțelor de apărare ucrainene să pregătească un plan de răspuns și să întărească apărarea în regiunile nordice Cernihiv și Kiev.






