Departamentul de Război al Statelor Unite a anunţat vineri publicarea unui al doilea set de documente guvernamentale care documentează întâlniri cu fenomene anormale neidentificate (UAP în limba engleză) şi care fuseseră clasificate ca documente secrete, informează EFE, preluată de Agerpres.
Noua serie, care constă din şapte fişiere text, video şi audio, a fost precedată de publicarea, pe 8 mai, a 162 de documente axate pe observaţii de OZN-uri şi posibile întâlniri cu viaţă extraterestră.
„Dâre luminoase” observate pe Lună
Printre materialele declasificate vineri se numără un interviu medical cu cei trei astronauţi – Charles Conrad, Richard Gordon şi Alan Bean – care au participat în noiembrie 1969 la misiunea Apollo 12, a doua care a ajuns pe Lună.
Cei trei au observat „fulgere de lumină” sau „dâre luminoase”, experienţe care „au avut loc în întuneric, în timp ce încercau să adoarmă”.
Cu toate acestea, NASA a ajuns la concluzia că fenomenele raportate aveau legătură cu vederea astronauţilor, posibil afectată de expunerea la raze cosmice.
Vineri a fost publicat şi un raport de colectare a informaţiilor al CIA în fosta URSS care relatează un incident petrecut în vara anului 1973, când un agent operativ a observat „un obiect aerian neidentificat, luminos şi de culoare verde strălucitor”.
„Sursa a descris formarea de cercuri concentrice în jurul fenomenului pe parcursul mai multor minute, înainte ca acesta să se disipeze”, explică textul.
Fenomene stranii observate la o bază militară
Lotul include, de asemenea, un dosar de 116 pagini legat de programul de arme speciale al forţelor armate – succesorul proiectului Manhattan – şi al forţelor aeriene, care detaliază observaţii şi investigaţii realizate între 1948 şi 1950 la baza Sandia, New Mexico, principala instalaţie de dezvoltare a armelor nucleare americane de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial până în 1971.
Documentul include 209 observaţii de „sfere verzi, discuri şi bile de foc raportate în apropierea bazei militare”.
Potrivit Pentagonului, „martorii au raportat că au observat fenomene anormale neidentificate (UAP) efectuând manevre, pierzându-se din vedere, dispărând sau explodând”.
Departamentul de Război susţine că site-ul war.gov/ufo, unde sunt catalogate materialele declasificate pe 8 mai, a avut deja peste un miliard de vizualizări.
Conform explicaţiilor purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, într-un comunicat anexat, aceste date subliniază „niveluri fără precedent de interes atât pentru această temă, cât şi pentru efortul istoric de transparenţă al administraţiei Trump”.
Multe voci au fost critice faţă de această iniţiativă, considerând că ea face publice materiale care nu aduc o lumină nouă asupra posibilei existenţe a vieţii extraterestre şi creează o distragere într-un moment tulbure pentru Casa Albă, marcat de războiul cu Iranul sau de sondajele negative pentru republicani în perspectiva alegerilor legislative din noiembrie.






