Adresa de domiciliu a contravenientului nu ar mai trebui trecută în procesele-verbale de constatare a unei contravenţii, conform unui proiect de lege depus la Senat de parlamentarii USR Sorin Şipoş, Cynthia Păun şi Vlad Şendroiu.
Potrivit unui comunicat al USR, citat de Agerpres, propunerea legislativă contribuie la reducerea riscului anulării proceselor-verbale pentru motive pur formale, în absenţa unei vătămări reale, şi la consolidarea eficienţei activităţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.
„Eliminarea obligaţiei de a menţiona domiciliul contravenientului în conţinutul procesului-verbal de contravenţie reprezintă o adaptare a cadrului normativ la noile condiţii generate de introducerea cărţii electronice de identitate, pe al cărei conţinut tipărit nu se mai regăseşte menţiunea privind domiciliul. Modificarea nu aduce atingere dreptului la apărare al contravenientului şi nici garanţiilor procedurale prevăzute de lege. Comunicarea procesului-verbal se realizează potrivit regulilor procedurale existente, iar autorităţile competente pot determina domiciliul persoanei prin intermediul sistemelor informatice oficiale, atunci când acest element este necesar pentru executarea sancţiunii sau pentru comunicarea actelor”, a afirmat Sorin Şipoş, liderul grupului USR din Senat, citat în comunicat.
Domiciliul nu are rolul de a individualiza persoana în sine, ci de a facilita comunicarea actelor şi eventual executarea sancţiunii, a susţinut şi senatoarea USR Cynthia Păun.
„Prea multe reforme de la noi se opresc la jumătatea drumului. Schimbăm documente, proceduri şi sisteme informatice, dar lăsăm în urmă legi care funcţionează după regulile vechi. Cetăţenii ajung să plătească preţul acestor necorelări prin timp pierdut, birocraţie inutilă şi frustrări care nu ar trebui să existe. Iar fiecare astfel de situaţie adânceşte neîncrederea oamenilor în instituţiile statului”, a afirmat parlamentarul Cynthia Păun.
„O contravenţie constatată corect, cu omul identificat după CNP, poate pica în instanţă pentru un singur rând lipsă pe formular. Asta e o şmecherie pe care şpăgarii adesea o fac pentru a contesta amenzile în instanţă şi a câştiga procese pe formă, deşi au comis o ilegalitate”, a afirmat şi deputatul Vlad Şendroiu, unul dintre iniţiatorii proiectului.
Propunerea legislativă urmăreşte corelarea dispoziţiilor din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 cu cele din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, în vederea asigurării coerenţei şi unităţii sistemului normativ, se mai arată în comunicat.






