Ucraina dorește să obțină încă 20 de miliarde de dolari de la aliații săi pentru a-și consolida avantajul temporar de pe câmpul de luptă în fața Rusiei, a declarat pentru Politico un înalt oficial ucrainean din domeniul apărării.
„Toată lumea vede că Rusia arde, iar noi vrem să ardă și mai mult, dar avem nevoie de finanțare pentru a face acest lucru”, a spus oficialul, care a vorbit sub protecția anonimatului.
Solicitarea de 20 de miliarde de dolari va fi prezentată pe 18 iunie la următoarea reuniune a Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei, cunoscut și sub numele de Formatul Ramstein, în cadrul căruia aliații coordonează ajutorul financiar și militar pentru Kiev.
Subiectul a fost discutat de Mihailo Fedorov, ministrul ucrainean al Apărării, și de alți oficiali guvernamentali în timpul unei serii de întâlniri cu reprezentanți ai Norvegiei, Suediei, Germaniei și Canadei, potrivit unor persoane familiarizate cu discuțiile.
Ucraina cheltuie 40% din PIB-ul său pentru apărare
Oficialul ucrainean din domeniul apărării a precizat pentru Reuters că fiecărui aliat i se va solicita să contribuie cu sume cuprinse între 2 și 6 miliarde de dolari pentru atingerea obiectivului de 20 de miliarde de dolari. „Poate fi ajutor financiar sau un împrumut”, a explicat acesta.
Sprijinul pentru Ucraina se anunță a fi una dintre temele principale ale summitului liderilor NATO din luna iulie, care va avea loc la Ankara și la care va participa și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Bugetul de apărare al Ucrainei pentru acest an este stabilit la 4,4 trilioane de hrivne (85 de miliarde de euro), iar cele 20 de miliarde de dolari solicitate s-ar adăuga acestei sume.
Ucraina alocă aproximativ 40% din Produsul său Intern Brut pentru apărare, cel mai ridicat nivel din lume.
Potrivit Ministerului ucrainean al Apărării, țările partenere s-au angajat deja să pună la dispoziție 38 de miliarde de dolari sub formă de asistență militară în 2026. Cele 20 de miliarde de dolari suplimentare ar aduce Ucraina aproape de obiectivul de 60 de miliarde de dolari în asistență bilaterală cerut de Mark Rutte, secretarul general al NATO.
Ce vrea să facă Ucraina cu banii suplimentari pe care îi cere partenerilor europeni
Dacă suma suplimentară de 20 de miliarde de dolari se va materializa, Ucraina intenționează să folosească fondurile pentru sisteme de apărare antiaeriană, pentru creșterea contribuțiilor la Lista Prioritară a Necesităților Ucrainei, programul coordonat de NATO prin care aliații cumpără armament pentru Ucraina din Statele Unite, precum și pentru achiziționarea unui număr mai mare de drone, muniții, echipamente de război electronic, capabilități cu rază lungă de acțiune și pentru achiziții directe de la companiile ucrainene din industria de apărare.
Scopul este utilizarea fondurilor pentru continuarea atacurilor tot mai devastatoare ale Ucrainei împotriva Rusiei.
Kievul și-a intensificat dezvoltarea tehnologiilor bazate pe drone și rachete iar, în ultimele luni, a lansat o campanie de atacuri pe mai multe niveluri – de la drone cu rază scurtă de acțiune care au transformat linia frontului într-o zonă practic inaccesibilă, la drone cu rază medie care lovesc puternic rețelele logistice și de transport ale Rusiei.
Acestea au provocat tot mai frecvent penurii de combustibil și aprovizionare, iar atacurile cu drone și rachete adânc în interiorul Rusiei au vizat fabrici, rafinării de petrol, porturi și alte obiective strategice.






