Primarul orașului Buzău, Constantin Toma, care la începutul lunii și-a dat demisia din funcțiile de conducere din PSD, a criticat duminică desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru. Toma, numit de șeful PSD Sorin Grindeanu „bolojenistul nostru”, susține că decizia președintelui Nicușor Dan urmărește „stabilitatea PSD-ului, nu a țării” și reprezintă o lovitură pentru direcția politică asociată cu Ilie Bolojan.
„Decizia este luată de PSD pentru stabilitatea PSD-ului, nu a țării. Acest lucru se întâmplă în acest moment pentru că această decizie are două ținte, distrugerea PNL și menținerea pe linia de plutire a PSD-ului”, a spus edilul din Buzău la Digi24.
Primarul a afirmat că „lumea a început să vadă unde e dreptate” și că „această cruciadă a bunului-simț începută în politica românească de Ilie Bolojan trebuie continuată, dar nu prin trădări și nu printr-un președinte care îi datorează foarte multe lui Ilie Bolojan”.
„Dacă va fi un vot, va fi un vot al trădării”
Toma a spus că nu crede că Adrian Veștea va obține susținerea necesară în Parlament.
„În momentul ăsta este o situație foarte proastă, cred că nu va obține totuși voturi, iar dacă va fi un vot va fi un vot al trădării, iar PSD să rămână în continuare pe linia de plutire, pentru că în momentul ăsta dacă ar fi alegeri anticipate PSD ar fi foarte jos. Probabil PNL și USR ar fi undeva sus, probabil la egalitate cu AUR, pentru că acest AUR la ultimele alegeri era cotat cu 35% și a ieșit cu 18%. Iar trendul acum este pentru această alianță PNL -USR”, a afirmat edilul.
Întrebat ce părere are despre faptul că PSD ar putea face parte dintr-un guvern condus de Adrian Veștea, Toma a răspuns: „Ei asta au dorit de la început”.
Constantin Toma, care a criticat constant acțiunile conducerii centrale a partidului, a anunțat la începutul lunii că a demisionat din funcțiile de conducere pe care le deținea în PSD, dar rămâne membru al formațiunii. Pe fondul divergențelor cu privire la direcția PSD, Sorin Grindeanu îl numise pe Toma „bolojenist”.
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat anterior, tot la Digi 24, că urmează să aibă o discuție noul premier desemnat, liberalul Adrian Veștea, subliniid că social-democrații sunt deschiși la un Guvern și o coaliție cu PNL, dar fără Ilie Bolojan.
Întrebat dacă PSD este dispus să meargă din nou la guvernare cu PNL și poate chiar USR. Zamfir a răspuns: „De ce nu?”.
Președintele României l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni.






