Liderul USR, Dominic Fritz, a declarat duminică seară, la Digi24, că desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier creează riscul unei scindări în PNL, în condițiile în care mai mulți liberali și-au exprimat deja public nemulțumirea, iar alții susținerea. El a susținut că în partid coexistă viziuni diferite asupra colaborării cu PSD.
Întrebat despre posibilitatea unei rupturi în PNL, liderul USR Dominic Fritz a răspuns că „evident că există acest risc”, amintind că mai mulți politicieni liberali și-au exprimat deja public nemulțumirea față de desemnarea lui Adrian Veștea.
„PNL este un partid care, doar acum doi ani, a fost în campanie pe liste comune, au susținut candidatul Crin Antonescu împreună. Deci nu este ceva nou că există și la PNL multe forțe care și-ar dori liniște, ca să poată extrage resursele statului acolo unde vor și unde trebuie”, a declarat liderul USR.
El a adăugat că speră să existe și o altă tabără în interiorul partidului. „Eu am speranța că și în PNL, totuși, există o tabără suficient de puternică să-și dorească o schimbare pentru România, să nu-și dorească să fie brelocul PSD-ului”, a spus Fritz.
Biroul Național al USR a adoptat duminică, în unanimitate, o rezoluție prin care ia act de desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier și reafirmă că partidul nu va forma un guvern alături de PSD.
Formațiunea anunță că va convoca un Comitet Politic pentru a lua o decizie oficială în privința viitorului Guvern.
USR a spus că ia act de nominalizarea lui Adrian Veștea, dar și de faptul că nu a fost informat în prealabil despre această decizie. Totodată, transmite că le datorează „claritate” alegătorilor și că va rămâne „consecvent cu decizia de a nu mai forma un guvern cu PSD”.
„Un guvern care livrează rezultate pentru cetățeni nu se poate naște din trădarea propriului partid. Noi nu vom trăda speranțele și încrederea alegătorilor noștri”, a punctat USR.






