FOTO Fabrică repornită în România de miliardarul Victor Pinchuk, al doilea cel mai bogat ucrainean. Interpipe vrea să crească producția la Roman și să recruteze personal suplimentar

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Grupul ucrainean Interpipe, printre cei mai mari producători globali de țevi de oțel, controlat de miliardarul Victor Pinchuk, al doilea cel mai bogat om din Ucraina, care a reluat luna trecută producția la fosta fabrică ArcelorMittal din Roman, recent achiziționată, intenționează acum să crească producția de țevi și să recruteze personal suplimentar, relevă date analizate de Profit.ro.

Director General al Interpipe Roman S.A., Evgeniy Dmitrenko, s-a întâlnit deja în acest sens cu primarul municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu, în contextul finalizării procesului de achiziție a uzinei ArcelorMittal Tubular Products și transformarea acesteia în Interpipe Roman S.A.

Compania a demarat deja procesul de modernizare și retehnologizare, iar una dintre propunerile formulate a vizat extinderea activității pe două linii de producție, astfel încât potențialul unității să fie valorificat la maximum.

„Interpipe Roman a început deja să evalueze procesul de producție existent în vederea îmbunătățirilor viitoare; există planuri de creștere a volumelor de producție”, spune Dmitrenko.

Cum a relatat Profit.ro, Interpipe a semnat acordul pentru achiziția ArcelorMittal Tubular Products (AMTP) Roman, cu peste 300 de angajați, în decembrie anul trecut, tranzacția fiind finalizată la începutul lunii aprilie. Reluarea activității a fost deja efectuată, fiind întârziată ușor doar de lipsa stocurilor de semifabricate, potrivit CEO-ului Luca Zanotti.

Continuarea pe Profit.ro.

spot_img