Un incident în care Cătălin Ştefan Ion, artistul cunoscut sub numele de scenă Cheloo (membru al trupei de hip-hop Paraziții), a fost implicat a avut loc vineri, la Spitalul Municipal Câmpina, unde artistul fusese adus de la Spitalul de Psihiatrie Voila, unde este internat. Rapperul a încercat să fugă de sub supravegerea echipajului de la Ambulanţă, moment în care a fost prins şi încătuşat de poliţişti, scrie News.ro.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpina au fost sesizaţi, la data de 19 iunie 2026 (…) de către personalul unei unităţi medicale din municipiu, cu privire la faptul că un pacient manifesta un comportament agitat. Poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului, unde au constatat că persoana în cauză a încercat să părăsească unitatea medicală fără acordul personalului de specialitate şi înainte de finalizarea procedurilor medicale necesare. În vederea prevenirii producerii unor vătămări şi pentru asigurarea siguranţei persoanei şi a celor din jur, poliţiştii au intervenit conform competenţelor legale, procedând la imobilizarea acesteia şi facilitând acordarea îngrijirilor medicale necesare”, a transmis Poliţia judeţeană Prahova, într-un comunicat.
Surse judiciare au precizat, pentru agenția de presă citată, că pacientul implicat în incident este Cătălin Ştefan Ion, cunoscut publicului sub numele de scenă Cheloo. Sursele citate spun că, joi, Cheloo a fost adus la Spitalul de Psihiatrie Voila într-o stare de sănătate deteriorată.
Rapperul a fost internat la Voila, spital aflat în zona municipiului Câmpina, iar vineri personalul medical a observat o leziune superficială în zona gâtului pacientului, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj al Ambulanţei pentru a fi dus la Spitalul Municipal Câmpina, pentru tratarea leziunii.
La caz s-a prezentat şi un echipaj de Poliţie, sursele citate explicând că, în mod obişnuit, când transportă pacienţi psihiatrici, echipajele medicale de la Ambulanţă sunt însoţite de Poliţie, pentru a se asigura că nu se întâmplă niciun incident.
Când a văzut echipajul Poliţiei, pacientul a încercat să fugă. El a fost prins, imobilizat şi încătuşat, iar după ce a fost evaluat medical pentru rana de la gât, Cheloo a fost dus înapoi la Spitalul Voila.
Managera Spitalului Voila, Irina Minescu, a confirmat, pentru publicația locală Observatorul Prahovean, că unul dintre pacienții internați la Voila a fost transportat la UPU Câmpina, acesta încercând ulterior să fugă și fiind apoi prins de polițiști. Minescu nu a furnizat însă numele pacientului, invocând regulamentul privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR).
„Precizăm că, în urma verificărilor efectuate, nu au fost constatate fapte de natură penală sau contravenţională. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova reiterează faptul că intervenţiile poliţiştilor au ca scop protejarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor implicate, precum şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice”, au mai transmis oficialii Poliţiei.






