Liderul AUR, George Simion, a susținut miercuri că, în seara votului din Parlament pentru Guvernul Veștea, a fost sunat de un consilier prezidențial care i-ar fi transmis că „ar fi bine ca AUR să voteze”. Președinția a reacționat și a negat că Nicușor Dan a cerut vreunui consilier să poarte astfel de negocieri.
Mai exact, liderul AUR a spus miercuri, în emisiunea lui Marius Tucă de la Gândul, că această discuție telefonică a avut loc luni seară, la ora 21:15, cu câteva minute înainte de votul din plenul reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului Veștea. Potrivit lui Simion, consilierul prezidențial a cerut susținerea AUR și i-a spus că ar fi „un lucru bun ca voi să votați” cabinetul lui Adrian Veștea.
„Am înțeles”, spune Simion că i-ar fi răspuns.
Simion nu a dezvăluit numele consilierului și a ținut să precizeze că acesta „nu a confirmat în vreun fel că Nicușor Dan este de acord” ca AUR să fie parte a puterii.
„Voia votul pe degeaba, fără ca AUR să fie parte a guvernării, a puterii. Asta nu se poate întâmpla. De asta am făcut apelul (către președinte, n.r.), să ne spună Nicușor Dan”, a declarat George Simion la Gândul.
„Este exclus”. Reacția Administrației Prezidențiale
Într-o reacție remisă HotNews, Palatul Cotroceni a transmis că președintele Nicușor Dan nu are cunoștință despre o astfel de discuție și este exclus să fi mandatat vreun consilier pentru negocieri privind obținerea unei majorități în Parlament.
- „Președintele României nu are cunoștință despre convorbirea la care face referire domnul Simion. Este exclus ca șeful statului să fi mandatat vreun consilier să poarte discuții cu reprezentanți ai partidelor politice sau ai grupurilor parlamentare în vederea obținerii unei majorități în Parlament” – a transmis Președinția.
„Sunt obligatorii explicații”, spune un deputat PNL
Deputatul liberal Gigel Știrbu a cerut președintelui Nicușor Dan să răspundă afirmațiilor făcute de George Simion. „Românii au dreptul să știe”, a scris el.
„Cine spune adevărul? În politică există momente care spun mai multe decât o sută de conferințe de presă. George Simion susține că, în seara votului pentru Guvernul Veștea, un consilier prezidențial l-ar fi contactat și i-ar fi transmis că ar fi bine ca AUR să voteze guvernul. Dacă această afirmație este adevărată, atunci avem o problemă uriașă de credibilitate publică”, afirmă Gigel Știrbu, miercuri, într-o postare pe Facebook.
„De un an de zile, președintele Nicușor Dan și-a construit discursul pe ideea că nu acceptă sub nicio formă o formulă de guvernare care să depindă de AUR. Românii au auzit în repetate rânduri că AUR reprezintă o linie roșie. Și totuși, în ziua votului, Adrian Veștea a ajuns la sediul AUR pentru a negocia și a solicita sprijinul acestei formațiuni. Un gest care nu poate fi trecut cu vederea și care ridică întrebări legitime. Cine a autorizat această abordare? A fost o inițiativă individuală? A existat acordul Palatului Cotroceni? Sau asistăm la o situație în care oamenii din jurul președintelui acționează în contradicție cu mesajele publice ale acestuia?”, întreabă parlamentarul PNL, un susținător al liderului partidului, Ilie Bolojan.
„Românii au dreptul să știe. Pentru că există doar două variante. Prima: declarațiile făcute până acum despre imposibilitatea unei colaborări cu AUR au fost doar vorbe frumoase pentru televizor, iar în spatele ușilor închise se negocia exact contrariul. A doua: un consilier prezidențial și-a permis să acționeze în numele președintelui fără mandat și fără respect pentru pozițiile exprimate public de șeful statului. În ambele situații, explicații sunt obligatorii”, spune el.
„Dacă afirmația lui George Simion este falsă, atunci președinția trebuie să o dezmintă categoric. Dacă afirmația este adevărată, atunci acel consilier trebuie să plece imediat din funcție. Iar dacă nimeni nu pleacă și nimeni nu explică nimic, concluzia pe care românii o vor trage este una simplă: că între discursul public și negocierile reale există o diferență uriașă. Politica nu poate funcționa pe două limbi. Una pentru cetățeni și alta pentru negocierile din culise. În fața unei asemenea acuzații, tăcerea nu este o soluție. Tăcerea devine răspuns”, mai afirmă deputatul Gigel Ştirbu, președinte al filialei PNL Olt.






