La început de sezon estival, în care mulți români se gândesc la vacanțe și dincolo de zona Uniunii Europene, în Turcia, Egipt sau țările asiatice, Orange își modifică tarifele de roaming.
- Mutarea are loc și pe fundalul concurenței tot mai puternice a esim-urilor cu date în roaming oferite de diferite companii.
- Costurile legate de roaming în afara UE sunt una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă posesorii de telefoane mobile.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, „noua ofertă de roaming pentru țările din afara Uniunii Europene aduce schimbări în materie de tarife și opțiuni. Una dintre cele mai importante noutăți este reducerea numărului de zone tarifare de la 5 la 3, ceea ce simplifică experiența de utilizare. Totodată, peste 100 de țări vor beneficia de prețuri mai bune, fie prin includerea lor în zone tarifare mai avantajoase, ori prin reducerea directă a tarifelor”.
Orange anunță o serie de beneficii incluse în abonamentele Smart Plus, Smart Elite și Smart Exclusive.
Astfel, cei care activează un astfel de abonament, au ca beneficiu suplimentar 2 gb/lună în roaming în Rest of the World – Zona 1, zonă care include 65 de țări, printre care unele dintre cele mai căutate destinații turistice de către români, precum: Turcia, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Thailanda, SUA, UK, Elveția, China. De asemenea, sunt incluse și toate țările din Balcanii de Vest, respectiv: Macedonia de Nord, Albania, Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Kosovo.
În plus, „pentru a răspunde mai bine nevoilor de consum pe termen scurt și pentru a oferi o soluție pentru cei care au început să folosească din ce în ce mai des variantele de eSIM pentru călătorii, operatorul introduce și o nouă opțiune cu valabilitate de 7 zile pentru Zona 1: 3 GB + 10 minute la 5 euro. În plus, opțiunile existente își dublează valabilitatea, de la 15 la 30 de zile.”
Extindere și pentru cartele
De la începutul lunii iulie, Orange va extinde noua structură de roaming și pentru segmentul PrePay, aducând aceeași împărțire pe zone ca în oferta de abonamente.
Noua ofertă PrePay începe de la 2 euro credit/GB.
Clienții PrePay vor avea acces la opțiuni similare cu cele disponibile pentru abonamente, exprimate în euro credit:
7 days pass: 3 GB + 10 minute la 5 euro credit
30 days pass: 20 GB + 10 minute la 16 euro credit






