Din 30 iunie încep să circule pentru prima oară trenuri de pasageri în Emiratele Arabe Unite, iar statul celebru pentru orașele Dubai și Abu Dhabi are planuri mari în domeniul feroviar și vrea să intre într-un club select de țări.
- În ultimii zece ani s-a construit în Emiratele Arabe Unite (EAU) o rețea pentru trenuri de marfă, iar un plan de 13 miliarde dolari include și construcția unei linii de mare viteză pentru transportul de pasageri.
- Din 30 iunie vor circula primele trenuri de pasageri din istoria Emiratelor Arabe Unite și va fi deschisă o primă linie, cu plecare din capitala Abu Dhabi. La toamnă, trenurile operate de compania Etihad Rail vor ajunge și în celebrul Dubai.
- Care este explicația pentru faptul că trenurile vor avea viteza maximă de „doar” 200 km/h, în condițiile în care în multe țări de pe glob trenurile de mare viteză rulează cu viteze de 300 de km pe oră sau chiar mai mult.
- De ce sunt foarte puține trenuri în Orientul Mijlociu.
Trenuri noi, dar care vor circula „doar” cu 200 km/h
Prima linie este Abu Dhabi–Fujairah, iar biletele costă 13 euro la clasa a-2-a și echivalentul a 28 de euro la clasa Premium.
Trenurile au viteza maximă de „doar” 200 km/h, în condițiile în care în multe țări de pe glob trenurile de mare viteză rulează cu viteze de 300 de km pe oră sau chiar mai mult. În China sunt trenuri care prind viteze de peste 450 km/h.
În Emirate, însă, a fost stabilită o viteză mai mică pentru trenurile normale comerciale pentru a putea gestiona mai bine costurile de operare în condițiile climatice dificile din deșert. În general costurile de operare ale trenurilor cresc fantastic pe măsură ce viteza de rulare crește – fiecare 10km/h în plus de la o viteză de rulare de 160km/h dublează practic costurile de operare.
În plus, rețeaua de cale ferată din Emirate este una relativ mică, de doar circa 900 de km, iar distanțele de parcurs sunt mult mai scurte astfel încât noile trenuri ajung de la un oraș mare la altul într-un timp foarte scurt.

De ce sunt foarte puține trenuri în Orientul Mijlociu
Țările din Orientul Mijlociu sunt faimoase pentru multe lucruri, însă nu și pentru trenuri. Nu au tradiție feroviară, nu este foarte dezvoltat transportul în comun, cei mai mulți au mașini personale, iar rețelele de autostrăzi sunt bine puse la punct.
Contează mult și relieful, temperaturile ridicate, ariditatea – toate acestea însemnând costuri mari cu mentenanța pentru că este nevoie de verificări mult mai dese ale liniilor și instalațiilor, în comparație cu țările unde clima este mai acceptabilă.
Și trenurile trebuie construite special, pentru a rezista și la temperaturi de peste 50 de grade Celsius, dar și la furtuni de nisip. Trenurile trebuie să fie realizate din materiale rezistente la dilatarea termică și sunt instalate filtre anti-nisip și alte componente care să permită garniturilor să facă față furtunilor de nisip.
Totuși, câteva țări din lumea arabă au planuri mari pentru rețelele feroviare. În 2018, Arabia Saudită a inaugurat prima sa linie de tren de mare viteză – între Mecca și Medina – iar acum Emiratele Arabe Unite își inaugurează primul tronson pentru călători, unde vor circula 13 trenuri produse de spanioli și de chinezi.
Autostrăzile din deșert, saturate de mașini
Cele șapte emirate au o suprafață totală de 83.000 kmp, de trei ori mai puțin decât România. Țara este traversată de nouă autostrăzi principale, cu o lungime totală de 1.093 km.
Decizia de a investi mai întâi într-o rețea feroviară de marfă a fost gândită pentru a reduce substanțial numărul de camioane care circulă pe aceste autostrăzi ce deja sunt foarte aglomerate. Și nici nu este de mirare: la o populație de 11 milioane de oameni sunt înmatriculate 4,5 milioane de vehicule, iar 3.5 milioane dintre acestea circulă prin Dubai.
Numărul de mașini s-a dublat în ultimii opt ani și zilnic aproape un milion de oameni fac naveta spre oraș, din localități de lângă Dubai. Planurile pentru trenurile de călători au fost anunțate în 2021, iar un obiectiv este ca numărul de mașini de pe șosele să mai scadă, datorită apariției transportului feroviar.
Orașul Dubai are din 2009 metrou și sunt planuri ferme de extindere a rețelei. Emiratele Dubai, Abu Dhabi și Sarjah au sisteme de transport în comun (autobuze).

Întâi au circulat trenurile de marfă
În 2016 au început să circule trenuri de marfă în Emiratele Unite, pe 250 km, între Abu Dhabi și Al Dhannah, iar rețeaua a fost extinsă la nivel național până în 2023. Se transportă în special hidrocarburi, ciment, piatră, fier și aluminiu, iar rețeaua a fost dezvoltată cu ajutorul Deutsche Bahn.
În 2024 a început construcția primelor patru stații ale rețelei de călători: Abu Dhabi, Dubai, Sharjah și Fujairah, iar acestea au și zonă de „lounge” stil aeroport, pentru cei cu bilete la clasa Business. Gările au și magazine, cafenele și restaurante.
Au fost achiziționate trei trenuri, a câte cinci vagoane fiecare, de la compania chineză CRRC Qingdao. Un alt contract – de 327 milioane dolari – a fost semnat și cu CAF (Spania), pentru trenuri diesel cu șapte vagoane.
La final de septembrie va fi deschisă gara din Dubai și încă o altă gară. Încă o etapă de extindere va fi gata la 30 decembrie, iar prima fază a rețelei feroviare din Emirate va fi definitivată în martie 2027, când va fi funcțională gara din emiratul Sharjah. Rețeaua va ajunge să aibă 900 de km.
Per total, trenurile vor opri în 11 orașe din EAU, de la Al Sila, până la Fujairah, iar obiectivul este ca numărul anual de călătorii efectuate să ajungă la 36,5 milioane după 2030.
Trenuri de mare viteză între cele două orașe „vedetă”
Cel mai complicat punct al planului feroviar, dar și cel mai prestigios, ține de construirea unei linii de mare viteză între Dubai și Abu Dhabi. Ar trebui ca trenurile să poată rula cu 320 km/h și să facă numai jumătate de oră pe cei 150 km dintre cele două orașe.
În total, costurile ar ajunge la opt miliarde dolari, primele licitații au fost lansate în 2025, iar trenurile ar trebui să circule din 2030. Evident că, dată fiind complexitatea lucrărilor, pot apărea amânări.
Traseul este împărțit în patru loturi, cel mai mare având 64 km. Primele contracte de consultanță și proiectare au fost atribuite unor companii din Emirate, dar și din Turcia, China și India.
Dacă proiectul va deveni realitate, statul arab va intra într-un club select al țărilor în care trenurile ating 300 km/h. Între Dubai și Abu Dhabi drumul cu mașina durează puțin sub o oră și jumătate când nu este trafic și peste două ore și jumătate cu trafic mult.



![[P] Cum au ajuns fazele fixe să decidă tot mai multe meciuri la Mondialul 2026](https://www.news20.ro/wp-content/uploads/2026/06/29.06_-BANNER_-Advertorial_-Hotnews-x-888_-30.06.-HotNews-x-888_Banca-de-rezerva-arma-secreta-a-multor-echipe-de-la-Campionatul-Mondial-2026-324x235.jpg)


