de Alice Draghici, Andrei Luca POPESCU Publicat la: 22.12.2015 14:14 Ultima actualizare: 22.12.2015 16:00
Inainte sa devina vicepremier in cabinetul Ciolos, Vasile Dincu a vandut casa de sondaje IRES cu 975.000 de euro, catre milionarul clujean Ovidiu Turcu si catre Cornel Hirian, manager la IRES, conform declaratiei sale de avere. Practic insa, tranzactia nu este inca incheiata, Dincu fiind inca unicul actionar al IRES. Vicepremierul Vasile Dincu detine, potrivit declaratiei sale de avere, un apartament in Cluj-Napoca, doua autoturisme, arme in valoare de 10.000 de euro, tablouri si bijuterii de peste 40.000 de euro si a incasat din dividende de la IRES aproximativ 1,2 milioane lei.
Vicepremierul si ministrul Dezvoltarii Regionale, sociologul Vasile Dincu, a obtinut 975.000 de euro prin vanzarea institutului de sondaje IRES, pe care il detinea, conform declaratiei sale de avere publicate pe siteul Guvernului. Vanzarea a avut loc cu putin timp inainte ca acesta sa devina membru al cabinetului Ciolos, catre milionarul clujean Ovidiu Turcu si catre Cornel Hirian, manager in cadrul IRES. Practic insa, deocamdata tranzactia nu este inca incheiata, intelegerea intre cei trei avand valoarea unei intelegeri de vanzare care nu s-a materializat inca.
Dincu are de incasat de la IRES dividende aferente anului 2014 de aproximativ 1,2 milioane lei (aproximativ 270.000 de euro), insa a acordat si un imprumut personal catre IRES, in valoare de peste 552.000 de lei.
Vasile Dincu are un apartament de 86 metri patrati in Cluj-Napoca, pe care il detine impreuna cu sotia sa Maria. De asemenea, Dincu are doua autoturisme: un IMS din anul 1975 si un Mercedes-Benz din 2008.
El mai detine tablouri, sculptura si gravura in valoare de 25.000 de euro, bijuterii, numismatica si filatelie de 20.000 de euro, dar si arme in valoare de 10.000 de euro.
Dincu a facut partaj voluntar pe un teren cu padure la Corbeanca pe care a obtinut 60.000 euro, de …




