Oraşul german Erfurt, din landul estic Turingia, se pregăteşte pentru un weekend tensionat, fiind aşteptate acolo manifestaţii împotriva congresului partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), unde co-liderii Alice Weidel şi Tino Chrupalla candidează pentru realegere, relatează vineri agenţiile EFE şi DPA, citate de Agerpres.
Poliţia din Turingia a anunţat că mii de agenţi din toată ţara vor fi desfăşuraţi în zona centrului expoziţional unde AfD îşi va ţine congresul în centrul oraşului Erfurt, în aşteptarea protestelor convocate de o serie de organizaţii şi partide de orientare progresistă şi pro-UE, inclusiv Stânga şi Verzii. Aceştia din urmă au chemat la protest pentru „a transmite un semnal clar în favoarea democraţiei, libertăţii, diversităţii şi coeziunii sociale”.
La aceste proteste împotriva extremei-drepte sunt aşteptate să participe între 35.000 şi 50.000 de persoane, inclusiv mii de extremişti de stânga pregătiţi să recurgă la violenţă, potrivit unui raport intern al poliţiei citat de publicaţia Welt. Ca urmare a temerilor privind posibile violenţe şi acte de vandalism, unele afaceri vor fi închise sâmbătă şi duminică, în cele două zile ale congresului.
Atât partidul Verzilor, cât şi cel al Stângii susţin că locaţia şi data congresului AfD „nu sunt o coincidenţă”, cu argumentul că în urmă cu exact o sută de ani s-a desfăşurat la Weimar, la numai 25 de kilometri distanţă, congresul Partidului Nazist (NSDAP) în timpul căruia a fost fondată organizaţia de tineret hitleristă.
Alice Weidel şi Tino Chrupalla vor candida pentru realegere ca lideri ai AfD. La ultimul scrutin intern, în 2024, Alice Weidel a fost realeasă cu 79,7% din voturi şi Tino Chrupalla a fost reales cu 82,7% din voturi.
În rest, la congresul AfD nu sunt aşteptate mari dezbateri, în afara unei posibile propuneri a liderului din Turingia al acestei formaţiuni, Bjorn Hocke, de a relaxa „lista de incompatibilităţi” a partidului, adică o listă internă care menţionează partide, organizaţii şi grupări considerare incompatibile cu aderarea la AfD.






