O româncă a dat în judecată una dintre cele mai populare emisiuni din Italia: „Nu există cetățeni de serie A și cetățeni de serie B”

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

O antreprenoare născută în România, dar stabilită la Roma de trei decenii, a decis să dea în judecată emisiunea „Affari Tuoi” difuzată în prime time de postul Rai 1, scrie publicația italiană FanPage.it, care citează ziarul La Sicilia.

Luminița Toma, 50 de ani, a trimis un videoclip pentru a participa la castingul emisiunii, dar s-a trezit că îi este refuzată candidatura pentru că nu îndeplinea o cerință esențială: să fie născută într-o localitate italiană.

  • „Affari Tuoi” este una dintre cele mai populare emisiuni din Italia și este prezentată de Stefano de Martino, prezentatorul ales să fie gazda viitoarei ediții a popularului Festival de la Sanremo. 
  • Emisiunea-concurs este un format internațional, pune la bătaie premii de până la 300.000 de euro în jetoane de aur și este difuzată în Italia de 23 de ani, imediat după principalul telejurnal al postului Rai 1. 
  • Formatul există și în România, la PRO TV, sub denumirea de „Batem palma”. 

În fața refuzului primit din partea televiziunii italiene, românca a decis să apeleze la instanță pentru a-și găsi dreptatea. Avocații acesteia susțin că este vorba de discriminare, în condițiile în care femeia, care are cetățenie italiană, „își plătește impozitele la timp, ea, care oferă locuri de muncă altora, ea, care votează regulat la toate tururile electorale, nu poate participa la o emisiune Rai doar pentru că este de origine română”.

Potrivit avocaților femeii, prin refuzul înscrierii ei la casting, emisiunea ar fi încălcat prevederile Constituției în materie de discriminare: „Nu există cetățeni de serie A și cetățeni de serie B și este inacceptabil ca televiziunea de stat, în anumite emisiuni, să încalce Constituția discriminând persoanele pe criteriul rasei sau al etniei”.

spot_img