Prim viceguvernatorul BNR transmite guvernanților, printr-un text de opinie transmis publicului HotNews, un avertisment discret despre fragilitatea echilibrului actual. „Această situație denumită metaforic “divine coincidence”, oricât de binevenită ar fi, este doar o fereastră temporară pe care decidenții de politică economică trebuie să știe să o folosească înțelept”, spune Leonardo Badea.
El le sugerează astfel autorităților să profite pentru a reduce vulnerabilitățile structurale (deficitele gemene, expunerea valutară), nu să considere situația actuală ca fiind automat sustenabilă.
Conceptul „divine coincidence”
Doi reputați economiști (Olivier Blanchard și Jordi Galí) au numit în 2007 o situație aparent miraculoasă: în anumite condiții, banca centrală poate atinge simultan două obiective: inflație scăzută și PIB aproape de potențial, folosind un singur instrument, rata dobânzii.
În mod normal, în economie operează regula Tinbergen sau principiul lui Tinbergen, formulat în 1952-1953 de economistul olandez Jan Tinbergen, primul laureat al Premiului Nobel pentru Economie (1969). Principiul stipulează că pentru a atinge un set de obiective de politică economică, autoritățile trebuie să dispună de cel puțin tot atâtea instrumente independente câte obiective au.
Din acest unghi, „coincidența divină” de care scrie primul viceguvernator este excepția fericită de la regulă.
Badea subliniază însă că această coincidență se rupe când șocurile vin din partea ofertei, cum e cazul scumpirii energiei: acolo banca centrală trebuie să aleagă între a stabiliza inflația sau a proteja economia reală – nu mai poate obține ambele deodată.
Extensia pentru economii mici și deschise, ca România
Aici intervine ideea-cheie a articolului: la economiile emergente, cu vulnerabilități financiare, cursul de schimb devine un al doilea instrument implicit, alături de dobândă.
Autorul trece în revistă literatura relevantă(Céspedes/Chang/Velasco, Itskhoki/Mukhin, Aguiar/Gopinath etc.) care arată că un curs complet liber nu e optim pentru astfel de economii – de aceea băncile centrale intervin discret chiar și când declară oficial curs flotant („fear of floating”), preferând o flotare administrată sau un „curs glisant”, susținută de rezerve valutare și comunicare (FX forward guidance).
Acest curs glisant e de fapt un regim de curs valutar hibrid, situat între cursul fix și cel flotant, în care moneda națională este ancorată la o altă monedă (de obicei dolar sau euro) sau la un coș de valute, dar paritatea este ajustată treptat și frecvent în timp
Aplicația la România — mesajul practic
Aici e miezul argumentativ: Badea arată că România are vulnerabilități mari (deficite gemene, jumătate din datoria publică în valută, creditare în valută ridicată, expunere la refinanțare pe termen scurt), dar cursul leului a fost totuși relativ stabil și mai puțin volatil decât alte monede din regiune, mai ales după 2020.
Concluzia lui: această stabilitate nu e întâmplătoare, ci e rezultatul unui cadru de politici coerent (intervenții BNR, gestionare atentă), nu o proprietate naturală a economiei. Practic, România s-ar afla într-o formă de „divine coincidence” extinsă: stabilitate a cursului și condiții monetare relativ echilibrate obținute prin politică deliberată, nu prin noroc pur.
Citește aici articolul de opinie al prim-viceguvernatorului Leonardo Badea
