Acest World Cup 2026 putea merge prost din zeci de motive. Se derulează pe timpul a trei conflicte armate de proporții, cu o clasă de politicieni avizi de publicitate și sub o conducere a FIFA compromisă în ochii suporterilor. Dar fotbalul a reușit, din nou, să unească milioane de oameni dintr-o lumea dezbinată. Iar ultimele două sferturi de finală intră în legenda sportului.
O noapte albă, noapte magică s-a întins sâmbătă spre duminică peste ochii întredeschiși ai lumii. Toate fusele orare s-au redus la unul singur: cel al Campionatului Mondial, cum au scris colegii de la GOLAZO.
La Norvegia – Anglia și la Argentina – Elveția, sportul a dovedit încă o dată că șterge asperitățile, dar păstrează diferențele de stil, diferențe din care erupe frumusețea. La Kiev, în Gaza, la Moscova și la Teheran se aud alarme aeriene, dar ceva ne mai ține încă împreună.
Incredibilul joc de pase al Norvegiei
În primul meci, norvegienii și englezii s-au aruncat, la Miami, cu pieptul înainte într-o încercare pe viață și pe moarte, derulată la 44 de grade Celsius.
Britanicii au dominat primele 30 de minute. Însă neașteptat, ei au cedat apoi controlul. Nu au făcut-o voluntar, ci pentru că Norvegia reușește un joc uluitor de posesie. Pur și simplu, nordicii nu dau mingea unei echipe a Angliei alcătuită de staruri ale fotbalului.
Vedetele asistă preplexe la posesia sufocantă a Norvegiei. Martin Ødegaard, căpitanul scandinavilor, jucătorul lui Arsenal, face pur și simplu ce vrea pe teren. E peste tot. Driblează, coordonează, impune ritmul. „Stângul” lui Ødegaard amintește de vraja paselor prin care Hagi, un alt stângaci de geniu, ridica tribunele din SUA în picioare, la Mondialul din 1994.
Goluri și faze decisive, „întoarse” de VAR
Meciul de la Miami e minunat. Norvegienii marchează primii, dar sunt egalați repede. Mai departe, vikingilor li se anulează un gol, iar englezilor li se ia un penalty, după analiza VAR. Ambele decizii sunt fost reveniri corecte la ce se întâmplase pe teren și arbitrul nu văzuse, inițial.
Se joacă superb, deschis și sportiv de ambele părți. Densitatea execuțiilor de clasă depășește orice așteptare.
Tu, ca telespectator sub conul de aer condiționat, nu poți ține ritmul fazelor reușite de sportivii prinși în iadul de căldură. In-cre-di-bil! Jocul amintește de un moment legendar, descris de marele Ioan Chirilă în „Frumoasele noastre duminici”, tot la un Campionat Mondial.
„Nu mai dați reluări, că pierdem fazele!”
Chirilă se afla în drum spre Mondialul din Mexic 1986. Zbura spre Mexic, pe ruta București – Praga – Havana – Mexico City. În aeroportul din Havana, a văzut la TV meciul URSS – Ungaria. Ungurii erau mari favoriți. Dar rușii jucau incredibil de bine, astfel încât se succedau rapid fazele de atac.
Celebrul comentator georgian Maharadze, care comenta pentru televiziunea din URSS, a spus: „Aproape că-mi vine să-i rog pe mexicani să nu mai dea reluări că pierdem golurile”. URSS a bătut favorita cu 6-0, una din marile suprize ale fotbalului. Cam așa de deschis se joacă la Norvegia – Anglia, spre lauda ambelor echipe.
Norvegia continuă să domine, dar scorul rămâne 1-1. Forța fizică a fotbaliștilor de azi îngheață tabela altfel decât pe vremea descrisă de Ioan Chirilă.
Se ajunge ca, spre finalul primelor 90 de minute, unul dintre comentatorii Antenei de la Miami, Felix Drăghici, să anunțe un incredibil 5-1 la șuturi la poartă în favoarea nordicilor. Practic, Anglia a „cadrat” doar golul pe care l-a înscris.
Cu acest 1-1 se intră în prelungiri.
Lacrimile de remușcare ale lui Nyland
Și, în prelungiri, din senin, sportul întoarce dă de pereți cu zarurile destinului. E ca în viață. Nu pierzi până nu pierzi. Englezii se trezesc. Ei înscriu prin Bellingham, cel care speculează în forță o eroare a portarului Norvegiei.
E 2-1 pentru Anglia și Norvegia se surpă. Iese și Haaland, care e epuizat. Tot lucrul mecanic consumat de această echipă scandinavă care joacă precum Brazilia se întoarce împotriva sa.
Nordicii nu mai au puterea din primele 90 de minute. Încearcă, dar nu reșusesc să egaleze. Fluierul final propulsează Anglia spre cer și Norvegia în iarbă.
Portarul Nyland plânge la final, din cauza gafei. Nyland e consolat și de coehipieri și de adversari. Niciun meci nu se pierde și nu se câștigă de unul singur. Începe Argentina – Belgia.
