A fost o intalnire care m-a marcat. N-am putut s-o uit pana azi. De cate ori?vine vorba despre Revolutia din 1989, ma gandesc la femeia aceea care m-a?intrebat daca stiu ce este dorul. Ea se referea la copilul ei de 17 ani?care fusese ucis in seara zilei de 21 decembrie, in fata Salii Dalles. A?fost una dintre primele victime ale Revolutiei din Bucuresti.
Era intr-un decembrie mohorat, in anul 2006, cand am batut la usa?apartamentului unui bloc din cartierul Titan. Ce am remarcat prima oara la?gazda mea, Ioana Ionescu, era un amalgam de liniste si de furie. Nu in?glasul ei, aproape stins, cat mai ales in ochi. Cuvintele aveau totusi?tremurul acela al mamei care isi aminteste fiecare amanunt din viata fiului?ei, Alexandru Radu Ionescu. Probabil ca povestea aceasta ar putea sa fie?data ca exemplu pentru ceea ce s-a intamplat in Romania dupa 1990. Ma refer la nepasarea autoritatilor fata de aflarea adevarului. Si la faptul ca toata?tragedia de atunci s-a pierdut in aburul uitarii.
Cartea postala
Cum altfel sa explici ce s-a intamplat in 1991, cand Ioana Ionescu primeste?acasa o carte postala de la Armata. Era adresata in fapt fiului ei, chemat?la incorporare in data de 30 august, la Centrul Militar al Sectorului 3.
Astfel se poate spune …
