Coridorul Vertical înregistrează progrese: s-a format echipa pentru dezvoltarea proiectului. La discuții a participat și România

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Operatorii sistemelor de transport al gazelor naturale care au participat la o reuniune desfășurată săptămâna trecută la Atena, au decis înființarea unui grup de lucru pentru a evalua pe mai departe cadrul referitor la capacitatea de interconectare a sistemelor de gaze naturale din sud-estul Europei și îmbunătățirea atractivității comerciale a Coridorului Vertical, scrie skay.gr

După cum a anunțat Gastrade, compania care a dezvoltat și operează unitatea plutitoare pentru gaze naturale lichefiate (FSRU) de la Alexandroupoli, printre problemele care vor fi examinate în cadrul grupului de lucru se numără și costul transportului gazelor și nevoile de consolidare a infrastructurii rețelei.

La reuniune au participat companiile DESFA și Gastrade (Grecia), ICGB (Grecia și Bulgaria), Bulgartransgaz (Bulgaria), Transgaz (România), Vestmoldtransgaz (Moldova), FGSZ (Ungaria), EUSTREAM (Slovacia) și GTSOU (Ucraina). Pentru prima dată au fost prezente și companiile NOMAGAS (Macedonia de Nord) și Transportgas Srbija (Serbia), fapt ce reflectă planurile de extindere a Coridorului Vertical către Balcanii de Vest.

Discuțiile de la Atena s-au concentrat pe extinderea Coridorului Vertical, capacitatea disponibilă la punctele de interconectare, proiectele de infrastructură aflate în curs de dezvoltare și calendarul de implementare a acestora. În plus, reprezentanții Operatorilor au convenit să pregătească extinderea Memorandumului de Cooperare pentru a include noi membri astfel încât proiectul să avanseze la etapa următoare.

Conform Gastrade, întâlnirea a marcat trecerea „Coridorului Vertical” la un nou nivel de maturitate, întrucât aria sa geografică și strategică depășește proiectarea inițială. Inițiativa se transformă acum într-o platformă integrată de cooperare energetică regională, care vizează consolidarea securității aprovizionării, diversificarea surselor și rutelor de gaze, sporirea rezilienței infrastructurii energetice și dezvoltarea piețelor de gaze din Europa de Sud-Est și Centrală, inclusiv Balcanii de Vest.

La întâlnire au participat ministrul Mediului și Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou, și ministrul Energiei din Republica Bulgaria, Iva Petrova. Cei doi miniștri și-au exprimat sprijinul politic pentru depunerea unei cereri la Comisia Europeană cu investiții prioritare concrete, care vizează îmbunătățirea în continuare a rezilienței energetice a regiunii.

Managerii participanți și-au confirmat angajamentul de a menține o coordonare strânsă la nivel tehnic și operațional, pentru a realiza în timp util extinderea „Coridorului Vertical” și a consolida în continuare rolul său ca rută energetică credibilă și competitivă pentru Europa de Sud-Est și Centrală și Balcanii de Vest. (Material realizat cu srijinul Rador Radio Romania)

spot_img