Gabriel Perez, asistent tehnic al președintelui, care opera telemprompterul lui Trump din 2016, este în discuții cu autoritatea de reglementare pe fondul acuzațiilor că a folosit informații din interior pentru a plasa pariuri pe discursurile liderului american, câștigând peste 100.000 de dolari, au declarat surse familiare cu situația pentru ABC News.
Operatorul de telemprompter este acuzat, mai concret, că paria pe cuvintele pe care urma să le folosească președintele Trump în discursuri publice majore, inclusiv la discursul privind Starea Uniunii, notează și BBC, care a confirmat informațiile cu ajutorul partenerului său american, CBS News.
Conform surselor ABC, Kalshi a alertat autoritatea de reglementare, Commodity Futures Trading Commission (CFTC), cu privire la activitatea suspectă de pe piața de „Mențiuni” a platformei, unde utilizatorii pot paria pe rostirea anumitor cuvinte, expresii sau subiecte în timpul unui discurs public.
„Echipa noastră de supraveghere a semnalat prompt și a transmis aceste tranzacții către CFTC, iar noi cooperăm și asistăm autoritățile de reglementare”, a declarat avocatul principal al lui Kalshi, Bobby DeNault, pentru ABC News.
Secretara de presă a Casei Albe, Karoline Leavitt, a anunțat că Gabriel Perez a fost plasat în concediu administrativ fără plată după apariția acuzațiilor. Decizia, a spus ea, a fost luată chiar de președintele Trump, care consideră că situația este o „rușine”.
Leavitt le-a mai declarat reporterilor că nu cunoaște să existe vreun alt angajat care să fi plasat astfel de pariuri.
Multiple discursuri în atenția investigatorilor
Pe lângă discursul privind Starea Uniunii, susținut de Trump în februarie, Perez a pariat pe alte peste 10 discursuri ale președintelui american într-un interval de trei luni, inclusiv pe cel din cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, din ianuarie, au descoperit investigatorii CFTC, potrivit surselor ABC.
Dintre toți consilierii lui Trump, mai spun sursele publicației, Perez era în general cel care arunca o ultimă privire pe aproape toate declarațiile pregătite în prealabil ale președintelui – și, adesea, prelua modificări de ultim moment de la Trump.
Trump se abate frecvent de la discursurile pregătite, după cum a recunoscut el însuși. De exemplu, în ianuarie, la Clubul Economic de la Detroit, chiar în unul dintre discursurile intrate acum în atenția investigatorilor federali din cauza lui Perez, președintele spunea că ține discursuri „fără telemprompter în cam 80% din timp”.






