Cutremur puternic în Pacific, la granița dintre Mexic și Guatemala. A fost emisă o alertă de tsunami

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,3, urmat de cel puțin cinci replici de peste 5 grade, a lovit vineri sudul Mexicului, la granița cu Guatemala, a raportat Institutul geologic american USGS. Seismul a declanșat o alertă de tsunami.

Potrivit primelor informații obținute de agențiile France Presse și Reuters, autoritățile din aceste țări nu au raportat până acum pagube majore.

Cutremurul, care s-a produs în largul Oceanului Pacific, la o adâncime de numai 18 km, a fost înregistrat la ora locală 09:48 (17:48 în România), la aproximativ 50 de kilometri de orașul de coastă Puerto Madero, din statul Chiapas, potrivit USGS.

Cutremurul a fost resimțit în statul mexican vecin Oaxaca, precum și în Guatemala și El Salvador, au mai transmis corespondenții AFP.

În urma cutremurului, Sistemul american de avertizare pentru tsunami din Pacific a transmis că există posibilitatea producerii unor valuri periculoase de tsunami de-a lungul coastelor aflate pe o rază de până la 300 km de epicentru.

În Ciudad de Guatemala, cutremurul a zguduit clădirile și i-a determinat pe unii locuitori să iasă în grabă din locuințe, potrivit unor martori citați de Reuters.

Presa locală din capitala Guatemalei a difuzat imagini cu angajați care evacuau o clădire guvernamentală, după activarea protocoalelor de securitate.

Seismul a fost resimțit și în El Salvador, au relatat de asemenea pentru Reuters martori din această țară vecină cu Guatemala.

În statul mexican Oaxaca, guvernatorul Salomón Jara a transmis pe rețelele de socializare că seismul a fost resimțit cu intensitate moderată în capitala statului, însă nu au fost raportate imediat pagube semnificative.

spot_img