Explozia s-a produs în timpul nopții la bordul unui petrolier în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri de Sfântu Gheorghe, în timp ce se îndrepta spre Sulina, potrivit Știrile ProTV și Digi 24. Autoritatea Navală Română a confirmat marți dimineață incidentul.
Nava transporta gaz petrolier lichefiat (LPG), au declarat Forțele Navale pentru Știrile ProTV.
Conform sursei citate, este vorba despre Gas Lisbon. Datele Marine Traffic arată că petrolierul sub pavilion Liberia se afla în Marea Neagră în urmă cu aproximativ 4 ore și că acum staționează.
„În noaptea de 21 iulie 2026, la ora 00:05, MRCC Constanța (Maritime Rescue Coordination Centre), structură din cadrul Autorității Navale Române, a fost alertat de către nava GAS LISBON, sub pavilion Liberia, ca se afla in dificulate, în urma unui incendiu produs la bord. Alerta a fost confirmată atât prin prin mesaje radio cât și prin sistemul Cospas-Sarsat. Nava se afla la o distanță de aproximativ 14 mile marine de Sf. Gheorghe”, a transmis oficial Autoritatea Navală Română.
Știre în curs de actualizare.






