Nathan Thomas a devenit cel mai tânăr profesor din istorie, după ce a acceptat un post de predare a ingineriei la Miami Dade College. Avea doar 18 ani când a început să ţină ore, scrie revista People.
Recordul precedent a fost stabilit cu peste 300 de ani în urmă, când Colin Maclaurin (1698-1746) a devenit profesor la 19 ani. Noul deţinător al titlului de „cel mai tânăr profesor” l-a depăşit la limită.
Nathan Thomas mai avea doar 19 zile până să împlinească 19 ani în momentul în care a început să predea la Miami Dade College în august 2023. Recordul său a fost omologat acum de Guinnes World Records.
Man Breaks World Record After Becoming Youngest Male Professor at 18. Now, He’s Teaching Students His Age https://t.co/OSa8Bt7jFh
— People (@people) August 2, 2026
Thomas este cu 16 zile mai tânăr și decât actuala deținătoare a recordului mondial pentru cea mai tânără profesoară din lume, Alia Sabur. Ea avea 18 ani și 362 de zile când a devenit profesoară în 2008.
Thomas este de aceeaşi vârstă cu studenţii săi
„Odată ce te afli în acel cadru, toată lumea e acolo pentru acelaşi motiv, adică să înveţe”, a spus tânărul pentru Guinness World Records (GWR). „Eu mă concentrez doar să îmi fac bine treaba şi să ajut studenţii în orice mod pot”, a adăugat Thomas.
Nathan Thomas avea doar 10 ani când s-a înscris la aceeași facultate la care a ajuns să predea acum. Când avea 14 ani s-a transferat la Universitatea Internaţională Florida. În următorii patru ani Thomas a dobândit o licenţă şi un master în inginerie electrică, ambele cu onoruri.
În momentul actual, la 21 de ani, tânărul predă online în timp ce studiază să devină avocat.
„Ingineria m-a învăţat cum să descompun o problemă complexă într-un mod structurat, şi asta s-a păstrat în modalitatea în care abordez Facultatea de Drept acum”, a declarat Thomas pentru GWR.
FOTO articol: Joseph Gough / Dreamstime.com.






