Un feribot cu 270 de oameni la bord s-a scufundat lângă Cipru de Nord. „Situația e gravă”, spune un oficial local. Imagini cu nava imediat după naufragiu

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

O barcă de pasageri cu aproape 270 de persoane la bord s-a răsturnat duminică în largul Ciprului de Nord, iar operațiunile de căutare și salvare sunt în curs, potrivit presei cipriote turce și Reuters.

În largul orașului Girne, o navă de pasageri aparținând companiei Filo Denizcilik s-a răsturnat după ce a luat apă la prova din motive încă necunoscute.

Se știe că la bord se aflau 259 de pasageri și 8 membri ai echipajului, iar echipele de căutare și salvare ale Pazei de Coastă intervin în zonă, scrie publicația locală Kibris Postasi.

Evacuarea pasagerilor de pe nava care s-a răsturnat în largul orașului Girne se desfășoară cu ajutorul ambarcațiunilor, ambulanțelor și elicopterelor.

Ambulanțele se deplasează una după alta, fără încetare, pentru a prelua pasagerii aduși la țărm și a-i preda echipelor medicale. Operațiunile de salvare și evacuare continuă intens în zonă, notează publicația citată.

Primarul cipriot turc din Kyrenia, Murat Senkul, a confirmat că la bordul bărcii se aflau în total aporape 270 de persoane, inclusiv pasageri și echipaj, și a declarat că situația era „gravă”.

Un feribot de pasageri s-a răsturnat în largul coastei orașului Kyrenia duminică după-amiază, la scurt timp după ce a părăsit portul orașului, potrivit relatărilor presei cipriote turce.

spot_img