Profesorul Radu Preda, directorul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER), critica dur noua lege antilegionara (Legea privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii).
Din punctul lui de vedere, legea ar fi „procomunistaa”, fiindca i se pare „culmea cinismuluia” faptul ca „trece cu vederea crimele comunismului, comise sistematic si atingand vietile a milioane de romani, unguri, nemti, evrei, bulgari sau tataria”. Profesorul Preda mai adauga ca „aceasta lege nu a scos la suprafata cohorte de extremisti, de „anticomunisti antidemocratici” sau de „antisemiti”, ci a pus in discutie, fie si indirect, absenta unui consens minim istoriografic privind trecutul traumatizat al Romaniei din ultimul secola”.
De ce legea zisa „antilegionaraa” ii deranjeaza pe multi dintre reprezentantii elitei culturale din Romania??
Radu Preda: Contrar opiniei initiatorilor, aceasta lege nu a scos la suprafata cohorte de extremisti, de „anticomunisti antidemocraticia” sau de antisemiti, ci a pus in discutie, fie si indirect, absenta unui consens minim istoriografic privind trecutul traumatizat al Romaniei din ultimul secol. Or, asa cum se stie, societatea romaneasca a parcurs, fara intrerupere, aproape trei sferturi de veac sub semnul dictaturii: de la dictatura regala a lui Carol al II-lea la cea a proletariatului, trecand prin cea legionara si apoi militara, a lui Antonescu. Una peste alta, nu trebuie sa ne mire ca s-au acumulat multe interogatii,?penumbre, neclaritati. Acestea ar fi meritat sa fie abordate dupa 1989 in spirit nepartizan, echilibrat, fara incarcatura revansarda si fara o agenda ascunsa de reabilitare a unora sau de diabolizare a altora. Sigur, nu este o operatiune simpla. Iata de ce, in atmosfera creata de initiatorii noii legi, ne indepartam de idealul abordarii rezonabile si oneste a istoriei recente. Sau poate, in extremis, vom fi impinsi sa facem mai multi pasi decat pana acum. Sper.?
De fapt, ce reprosati noii legi?
R.P.: Inainte de orice, lipsa de transparenta. A trecut prin comisii si plen fara dezbateri serioase. Institutii care au drept scop legal studierea trecutului recent nu au fost solicitate sa se exprime. In al doilea rand, nu mai putin grav, se lasa impresia, prin prevederile legii, ca se instituie delictul de opinie. Eu m-am?confruntat deja cu unii critici care nu concep ca poti avea, demnitar fiind, dreptul la opinie. In ansamblu, sustinatorii legii manifesta un radicalism care nu lasa loc de discutii. Ceea ce este, sa recunoastem, foarte grav. Romania nu are nevoie, tocmai acum, de un asemenea razboi mental civil, de polarizarea ideologica si afectiva. Pare un conflict artificial, un produs de laborator.?
Ce va deranjeaza la aceasta Lege privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii?
R.P.: Nu reusesc sa identific acel curent sau acea tendinta, in crestere, care sa fi justificat noua lege. Aveam o ordonanta de urgenta a Guvernului, aveam articole clare in Codul Penal privitoare la instigarea la ura si discriminare, la xenofobie si antisemitism, inclusiv prevederi legate de drepturile omului in tratatele la care Romania este parte. Una peste alta, nu puteam spune ca eram un sat fara caini, ca societatea romaneasca se afla in deruta, lipsita de repere. Dimpotriva. Cu exceptia unora ca Vadim, monument al nationalismului securistic, sau a unor voci razlete, ridicate acum ridicol pe piedestal si definite ca reprezentand „extrema dreaptaa”, societatea noastra a dat in ultimele doua decenii si jumatate dovada constanta de toleranta. Sunt profesor la Cluj: traditia multiculturala este acolo realitate, nu metafora.
Avem patru Facultati de Teologie (ortodoxa, greco-catolica, romano-catolica si reformata) si un excelent Institut de Iudaistica si Istorie Evreiasca „Dr. Moshe Carmillya”, infiintat deja in 1991. In plus, universitatea mea ofera cursuri in romana, germana si maghiara. In ciuda unuia ca Funar, exponent al celor care isi iubesc patria pana la viol, romanii si maghiarii convietuiesc la Cluj foarte bine. Asta ca sa nu mai amintim de experienta sibiana, unde un sas a fost ales primar de cateva ori de o populatie majoritar romaneasca pentru ca, acum cateva luni, sa fie ales presedintele tarii. Din perspectiva europeana, alegerea lui Klaus Johannis a fost interpretata in cheia unui model de toleranta, asa cum legislatia noastra privind minoritatile, in ciuda contestatiilor repetitive ale unor exaltati autonomisti, este data drept exemplu in regiune. Asadar, revin si ma intreb, deloc retoric: cine are interesul sa se deschida un conflict? Pentru ca se stie: este foarte usor sa dai drumul la demonii extremismului si infinit mai dificil sa ii readuci in eprubetele din care au scapat.?
Absenta comunismului din lista formelor de extremism care au afectat istoria Romaniei poate fi o explicatie pentru unele dintre reactiile adverse la aceasta noua lege?
R.P.: Evident, din punctul meu de vedere, este principalul defect de design al noii legi. Si cel mai inexplicabil. Dupa 25 de ani, avem prima condamnare a unui fost comandant de inchisoare politica din comunism, dar ideologia de la baza actiunii acestuia si a sefilor lui este trecuta cu vederea. Este motivul pentru care repet si cu aceasta ocazie faptul ca ne confruntam cu o lege paradoxala: nu stiu cat de antilegionara o fi, dar in mod evident este procomunista. A trece cu vederea crimele comunismului – comise sistematic si atingand vietile a milioane de romani, unguri, nemti, evrei, bulgari sau tatari – mi se pare culmea cinismului. Ma asteptam ca dupa condamnarea strict politica, fara urmari, a comunismului de catre presedintele Basescu sa fi facut un pas inainte. Or, iata, nici vorba de asa ceva.?
Procesul primului tortionar dat pe mana justitiei se apropie de final, dupa ce fostul comandant al inchisorii Ramnicu Sarat a primit in prima instanta 20 de ani de inchisoare. De ce sunt pedepsiti atat de tarziu calaii folositi de regimul comunist?
R.P.: Intrebarea aceasta ii framanta pe multi dintre contemporani. Unii vad in gestul tardiv al justitiei un fel de simulacru. Poate fi condamnarea unui octogenar sugestiva sau chiar suficienta? Cred ca justitia nu are varsta. Este un moment extrem de important, care atesta faptul ca statul de drept poate face, totusi, dreptate in materie de crime ale comunismului. Succesul, daca pot folosi acest termen, este cu atat mai important cu cat el vine dupa un sfert de secol de amnezie fortata, de ambiguitate etica, de coabitare intre securistii de ieri si democratii de azi, intre vechi si nou. Decizia instantei de la Bucuresti trebuie vazuta si in context european: in majoritatea tarilor din jur nici nu s-a parcurs drumul acesta. La Tirana, de pilda, doar acum cateva luni Parlamentul a votat accesul la arhivele fostei politii politice. La fel, in Bulgaria procesul confruntarii cu trecutul nu este deosebit de avansat. Urmand modelul nostru, fratii de dincolo de Prut intampina serioase dificultati.
Croatii si sarbii sunt preocupati, cum e si firesc, de victimele conflictului post-comunist, perioada anterioara asteptand clarificari in viitor. Sigur, Polonia, Germania, Cehia sau tarile baltice au facut pasi foarte concreti pe calea cunoasterii si incadrarii legale a ororilor comunismului, inclusiv prin aplicarea unor politici memoriale exemplare. Si totusi, in ciuda unor progrese, condamnarea comunismului nu a depasit in general, in Europa, nivelul retoric. Pe 23 august, o zi gandita sa fie a memoriei victimelor totalitarismelor secolului XX si care la noi trece complet neobservata, s-au reunit la Tallinn ministrii de Justitie ai UE, tema fiind tocmai condamnarea penala a crimelor ideologiei comuniste si a criminalilor comunisti. Iata de ce, revenind la noua lege asa-zisa „antilegionaraa”, dar care nu spune nimic despre dictatura rosie, contextul european ar trebui sa ne determine la alte actiuni decat cele pe care le vedem in plina desfasurare. Pe scurt, Europa in intregime are nevoie de o cultura a memoriei prin care Estul si Vestul sa se recunoasca reciproc mai bine decat pana acum. Pentru a ajunge la o memorie istorica europeana, memoriile nationale au nevoie de reconciliere.
Cum poate fi recuperat timpul in care Romania nu a incercat sa-i gaseasca pana acum pe cei vinovati de crimele si violentele – fizice sau psihice – ordonate de oamenii regimului comunist?
R.P.: Foarte potrivit termenul: recuperare. Drumul a fost anevoios, permanent sabotat de reticente si alte forme de rezistenta ale fostului sistem de putere. Cine isi imagina ca PCR va disparea odata cu coborarea stemei sale de pe pereti s-a inselat profund. Zecile de mii de oameni antrenati, cu diferite responsabilitati si privilegii aferente, in mentinerea aparatului de putere, la centru, periferie sau strainatate, s-au regrupat spontan, in chiar zilele din decembrie 1989. O dovada sugestiva: mai mult de jumatate din primul guvern zis post-comunist era format de …
