de Departamentul Social – Mediafax Publicat la: 30.06.2015 21:04 Ultima actualizare: 30.06.2015 21:05
O sesizare privind plagierea lucrarii de doctorat a lui Gabriel Oprea a fost depusa la Universitatea Bucuresti, premierul interimar spunand ca el este un om corect iar cel care a facut plangerea este „principala sursa de zvonuri si minciuni” indreptate impotriva sa.
„In legatura cu incercarile mai vechi si mai noi de a pune sub semnul intrebarii probitatea mea morala, corectitudinea declaratiilor de avere si legalitatea parcursului meu academic, inclusiv cu privire la sesizarea de plagiat depusa la Universitatea Bucuresti privind teza de doctorat, tin sa precizez urmatoarele: sunt un om corect, am respectat si respect legile tarii. In privinta parcursului meu academic, am cerut si am primit din partea Ministerului Educatiei, conform legii, atestarea faptului ca atat titlul de doctor, cat si cel de conducator de doctorat au fost obtinute cu respectarea tuturor normelor legale si a exigentelor academice in vigoare la momentul respectiv”, spune Gabriel Oprea, intr-un comunicat transmis marti seara de Centrul de presa al MAI.
Premierul interimar spune ca, prin raspunsul primit de la Ministerul Educatiei in 23 iunie, „este atestata fiecare etapa a acestui parcurs, incepand cu admiterea la doctorat in 01.10.1996, pana in 19.02.2003”, cand a devenit membru al comisiei de specialitate CNATDCU – Comisia de stiinte militare, ordine publica si siguranta nationala, redenumita ulterior Comisia de Securitate Nationala.
Potrivit lui Oprea, sesizarea de plagiat, ca si sesizarea depusa la ANI pentru verificarea declaratiilor sale de avere din ultimii 10 ani, precum si „alte incercari” de a-l denigra, il au ca autor pe Ioan Sirbu.
„Ioan Sirbu este cel care a fost demis de la conducerea Directiei Medicale a ministerului in timpul mandatului meu ca ministru al Apararii Nationale, pentru faptele comise in functia pe care a detinut-o si pentru lipsa de corectitudine pe care a aratat-o fata de militari. Alaturi de Valer Marian, un om cunoscut pentru apetenta de a depune plangeri si petitii, Ioan Sirbu este principala sursa de zvonuri si minciuni indreptate impotriva mea”, sustine Oprea.
Ministrul Gabriel Oprea mai spune ca lucrarea sa de doctorat, elaborata sub indrumarea profesorului de drept Ion Neagu, este „un document public si este la dispozitia oricui doreste sa o rasfoiasca, sa o citeasca sau sa o analizeze in detaliu”.
Ministrul Afacerilor Interne, premier interimar, face aceste precizari dupa ce Hotnews a scris marti ca la Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti a fost depusa o sesizare de plagiat cu privire la teza de doctorat a acestuia.
La inceputul lunii aprilie, Oprea a fost reclamat la Agentia Nationala de Integritate (ANI) de o avocata care, in numele unui …





