ANI reactioneza la incercarea de modificare a legii care reglementeza incompatibilitatea parlamentarilor

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Agentia Nationala de Integritate (ANI) critica o initiativa legislativa care vrea modificarea incompatibilitatii parlamentarilor. Astfel, parlamentarii ar putea deveni incompatibili daca desfasoara activitati comerciale ce rezulta din documentele ANAF, nu daca detin functii la diverse societati comerciale.
Aceasta modificare a Legii 161/2001, care a fost depusa la Senat, „poate fi considerata o piedica pentru prevenirea si combaterea coruptiei in Romania si care poate genera efecte negative asupra transparentei si legalitatii procesului decizional, afectand, totodata, angajamentele asumate de Romania prin intermediul Mecanismului de Cooperare si Verificare”, atrage atentia Agentia Nationala de Integritate.
„De asemenea, prin amendamentul adoptat cu majoritate de Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari din cadrul Senatului Romaniei, se propune urmatoarea modificare la acelasi text de lege: a”Calitatea de deputat si senator este, de asemenea, incompatibila cu functia de presedinte vicepresedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la societatile comerciale care desfasoara sistematic si efectiv activitati comerciale organizate ce constau in producerea, administrarea sau instrainarea de bunuri, comert ori prestarea de servicii ca si contribuabili activi in sensul reglementarilor din Codul Fiscal, inclusiv bancile [a??]”. Astfel, la data de 16 iunie 2016, Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari din cadrul Senatului Romaniei a supus spre dezbatere si adoptare, plenului Senatului, raportul de admitere, cu amendamente, a propunerii legislative.
In forma actuala a art. 82 din Legea nr. 161/2003, legiuitorul a stabilit foarte clar care sunt incompatibilitatile aplicabile calitatii de parlamentar, neavand nicio relevanta daca acesta a exercitat, in fapt, calitatea care ii aduce starea de incompatibilitate raportat la calitatea de parlamentar, a desfasurat sau nu vreo activitate in cadrul societatii comerciale, sau daca respectiva societate comerciala a realizat sau nu a realizat vreun venit”, arata ANI.
Totodata, Agentia atrage atentia ca o persoana nu poate exercita o functie de demnitate publica daca are interese si in mediul de afaceri, intrucat acest lucru ar aduce atingere principiilor statului de drept. Tototdata, …

spot_img