Germania, paralizata de greva feroviara. Doua treimi din cursele importante, anulate

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Aproximativ doua treimi din cursele pe rutele principale si o treime din cele pe rutele regionale au fost anulate marti, in Germania, din cauza unei noi greve a conductorilor de tren, prevazuta sa dureze pana duminica, a anuntat compania germana de transport feroviar Deutsche Bahn, informeaza AFP.

Aceasta a opta greva din ultimele zece luni, organizata la indemnul sindicatului conductorilor GDL, care se opune conducerii Deutsche Bahn din cauza unor ratiuni de reprezentativitate, a inceput luni dupa-amiaza pentru transportul feroviar de marfa, unde circa jumatate din curse au fost anulate, si marti, la 02.00 (00.00 GMT), pentru trenurile de calatori.
Greva ar urma sa se incheie duminica, la orele 09.00 (07.00 GMT), atat pentru transportul feroviar de pasageri, cat si pentru cel de marfuri. Aceasta va fi cea mai lunga greva din transportul feroviar pe care a cunoscut-o vreodata Germania.
Traficul regional a fost afectat cel mai tare in estul Germaniei, langa Leipzig, Dresda si Halle (Saale), cu numai 15% dintre trenuri in circulatie, a precizat Deutsche Bahn.
Compania a pus la dispozitia calatorilor trenuri pe timpul noptii, pentru ca acestia sa poata dormi in ele, in garile din Munchen (sud), Hamburg (nord), Berlin si Frankfurt (vest).
Deutsche Bahn si-a reinnoit luni propunerea catre sindicat, de a recurge la un mediator extern pentru a scoate negocierile din impas, insa, deocamdata, GDL se opune acestei propuneri in mod categoric.
GDL ar dori sa poata negocia acorduri salariale pentru alte categorii de personal decat conductorii, solicitare pe care Deutsche Bahn …

spot_img