de Valentina Postelnicu Publicat la: 13.04.2015 15:59 Ultima actualizare: 13.04.2015 17:16
Presedintele Klaus Iohannis urmeaza sa aiba, saptamana viitoare, cea de-a treia runda de consultari cu partidele, pe tema stadiului legilor electorale, dar si pe tema respingerii unor solicitari ale Justitiei pentru incuviintarea arestarii preventive sau urmaririi penale a unor parlamentari.
Potrivit unor surse din Administratia Prezidentiala, consultarile presedintelui Iohannis cu partidele vor avea loc in urmatoarea saptamana dupa Sarbatorile de Paste.
De altfel, seful statului anunta intentia de a chema partidele parlamentare la consultari in conferinta de bilant, la 100 de zile de mandat prezidential. Ulterior, el scria pe Facebook: „Dupa sarbatorile de Pasti, voi relua consultarile cu partidele politice si vom evalua cat s-a realizat din calendarul actiunilor stabilite la inceputul sesiunii parlamentare”.
A treia runda de consultari presedinte-partide
Aceasta este cea de-a treia runda de consultari pe care presedintele Klaus Iohannis o organizeaza, cu partidele parlamentare, de la preluarea mandatului, in decembrie 2014.
Prima runda de consultari a avut loc in 12 ianuarie, scopul acestor discutii fiind incheierea unui acord politic cu vederea asigurarii, in anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apararii Nationale.
Presedintele Klaus Iohannnis si reprezentantii partidelor parlamentare au semnat, in urma consultarilor, un Acord politic cu scopul asigurarii, in 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru MApN.
A doua runda de consultari presedinte-partide a avut ca tematica prioritatile legislative ale sesiunii parlamentare: votul in diaspora, finantarea campaniilor si a partidelor si ridicarea imunitatii parlamentare. Intalnirile s-au desfasurat in 28 ianuarie.
Klaus Iohannis declara, in urma consultarilor cu partidele politice, ca s-a convenit un calendar, care presupunea ca pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare sa existe un nou pachet de legi – privind alegerile locale si parlamentare, votul romanilor din diaspora, finantarea partidelor si campaniilor electorale, legea partidelor.
„Ma astept ca acest calendar sa fie respectat. In acest fel vom arata doua lucruri: acela ca reforma institutiilor politice a fost demarata si exista cadrul pentru ea. Si ca atunci cand dezbatem si suntem responsabili, chiar daca avem pareri diferite, putem construi pentru Romania. Prin respectarea calendarului convenit, Parlamentul Romaniei are in aceasta sesiune oportunitatea de a implini o asteptare, de a avea un prim rezultat concret si de a incepe sa recastige in mod autentic increderea oamenilor”, preciza presedintele Iohannis.
Sefului statului considera ca „modificarea legislatiei privind finantarea partidelor si a campaniilor electorale, precum si o noua lege a partidelor politice trebuie sa conduca la o crestere a transparentei, integritatii si participarii, dar si la disparitia unor fenomene absolut nedorite precum mita electorala sau turismul electoral”.
„Campaniile electorale nu sunt concursuri de dat galeti si nici festivaluri de resurse nelimitate, despre a caror provenienta toata lumea se intreaba, dar nimeni nu raspunde. Am vazut ca la aceste capitole aveti deja propuneri care sa faca legislatia mai clara, mai transparenta, mai riguroasa cand vine vorba despre finantare si mai flexibila, mai inclusiva, mai deschisa cand vine vorba despre incurajarea participarii”, spunea Iohannis, dupa consultarile cu partidele.
Respingerea cererilor Justitiei in cazurile Sova, Vosganian, Borbely, pe agenda consultarilor de la Cotroceni
Un alt subiect al consultarilor de la Palatul Cotroceni va viza, cel mai probabil, respingerea de catre Camera Deputatilor si Senat a unor cereri venite din partea Justitiei in cazul unor parlamentari.
In 31 martie, presedintele Klaus Iohannis declara, in conferinta de presa organizata la 100 de zile de la preluarea mandatului, ca „cea mai mare nemultumire” a sa in aceasta perioada si „cea mai mare restanta” „ramane modul in care Parlamentul continua sa trateze cererile Justitiei, dar si faptul ca promisiunea de a face mai transparente si mai simple procedurile care privesc incuviintarea cererilor Justitiei nu a fost onorata inca de partide”.
„Fiecare episod in care justitia este blocata in Parlament inseamna un pas inapoi in recastigarea increderii publice si o sursa de pierdere a legitimitatii, iar efectele depasesc momentul unui vot. Iar efectele depasesc momentul unui vot”, adauga el.
Parlamentarii au respins, de la inceputul acestui an, trei cereri venite din partea Justitiei in cazul unor parlamentari.
Senatul nu a incuviintat, in 25 martie, cererea DNA privind retinerea si arestarea preventiva a lui Dan Sova, iar pe 12 februarie a respins solicitarea Parchetului General de incuviintare a inceperii urmaririi penale impotriva senatorului PNL Varujan Vosganian. De asemenea, Camera …





