Administratia pentru Securitatea Transporturilor (TSA) din SUA angajeaza ofiteri formati special pentru a urmari comportamentul pasagerilor companiilor aeriene pentru a depista semne suspecte care sa sugereze ca ar fi teroristi, arata un document confidential al TSA obtinut de site-ul The Intercept, potrivit Mediafax.
Foiala, mormaitul, palmele umede sunt cotate cu un punct. Aroganta, privirea patrunzatoare si postura rigida sunt cotate cu doua puncte. Lista cu aceste comportamente face parte parte din controversatul program al Administratiei pentru Siguranta Transporturilor (TSA) de identificare a unor potentiali teroristi pe baza comportamentelor care ar putea sugera stres sau disimulare si este cunoscuta ca Verificarea Pasagerilor prin Tehnici de Observare (SPOT). Programul foloseste ofiteri antrenati special care urmaresc si interactioneaza cu pasagerii.
Documentul nu este secretizat dar a fost pastrat cu mare atentie de TSA si nu a fost publicat pana in prezent. O copie a acestuia a fost oferita The Intercept de o sursa ingrijorata de calitatea programului.
Criteriile se intind de la aspecte evidente, precum „pare sa se ascunda”, cotat cu trei puncte, pana la unele dubioase precum miscarea marului lui Adam. Multi indicatori, precum „tremuratul” si „sosirea tarzie la imbarcare” par sa confirme acuzatiile potrivit carora programul alege semne si emotii comune multor persoane care zboara cu avionul.
Un purtator de cuvant al TSA a refuzat sa comenteze aceste criterii. „Analiza comportamentala, care este doar un element al eforturilor TSA de a reduce amenintarile la adresa calatoriilor publice, este vitala pentru abordarea multinivel a TSA de a descuraja, detecta si impiedica persoanele care reprezinta o amenintare pentru aviatie”, a declarat purtatorul de cuvant intr-o declaratie transmisa pe e-mail.
De la introducerea sa in 2007, programul SPOT a generat o controversa din cauza lipsei de sprijin. In 2013, Government Accountability Office, aripa nepartizana a Congresului care se ocupa de investigatii si audit, a descoperit ca nu exista dovezi care sa sustina ideea ca „indicatorii comportamentali … pot fi folositi pentru identificarea persoanelor care ar putea reprezenta un risc pentru siguranta aviatiei”. Dupa analizarea a sute de studii stiintifice, GAO a conchis ca „abilitatea umana de a identifica in mod corect comportamentul ascuns pe baza unor indicatori comportamentali” este la fel de eficienta ca descoperirea intamplatoare a unui astfel de comportament.
In pofida acestor ingrijorari, TSA a antrenat si mobilizat sute de ofiteri de analiza comportamentala, iar programul a costat peste 900 de milioane de dolari de la demararea lui in 2007, potrivit GAO.
Lista de 92 de puncte este impartita in diverse categorii, care sunt punctate fiecare. Aceste categorii includ o „observare si analiza comportamentala” preliminare, dupa care acei pasageri alesi pentru verificari suplimentare sunt punctati pe baza …





