Ioan Rus si hartile viitorului / FOTO: capital.ro
Comisia Europeana a recomandat Romaniei sa incheie contracte de performanta cu CNADNR, CFR, precum si cu operatorii din zona de transport naval, dupa ce a studiat varianta actuala a Master Planului General de Transport.
„Ministerul Transporturilor va elabora un plan de masuri pentru incheierea contractelor de performanta cu beneficiarii”, potrivit unui comunicat transmis de minister.
Printre celelalte observatii ale Comisiei Europene se numara si recomandarea de utilizare a scenariului bazat pe performanta economica si apartenenta la reteaua europeana de transport TEN-T in prioritizarea proiectelor incluse in Master Plan, precum si faptul ca imprumutul de 7,3 miliarde de euro pe care statul roman vrea sa il faca pentru a finanta o parte din proiecte trebuie sa se incadreze in angajamentele pe care Romania le are in privinta deficitului bugetar.
„Pentru respectarea acestei conditionalitati, este nevoie de o serie de masuri suplimentare care se refera la suplimentarea spatiului fiscal alocat pentru infrastructura de transport, precum si utilizarea ajustorului de deficit bugetar”, precizeaza Ministerul Transporturilor.
Totodata, Comisia Europeana a subliniat ca pentru lucrarile de reabilitare, modernizare si extindere a liniilor de cale ferata, este necesara respectarea cerintelor de viteza de 160 km/h, solicitand si implementarea unor masuri de reforma feroviara. Mai multe pe …





