Legiunea Straina sau Légion Étrangère, cum i se spune in Hexagon, este o unitate a Armatei Franceze intemeiata, in martie 1831, pentru voluntarii straini care, dupa Revolutia franceza din iulie 1830, nu mai aveau voie sa se inroleze in Armata Franceza.
Viata in Legiune, insa, a purtat mereu o aura de mister. Marturiile din interior sunt rare, iar experintele, unice: iti provoaca limitele, te calesc si iti reseteaza felul de a vedea lumea.
Printre cei care au imbracat uniforma Legiunii au fost: compozitorul austriac Max Deutsch, scriitorul Arthur Koestler, celebru ciclist, castigator al „Marii Bucle”, Francois Faber, Jinovi Peskov, fiul lui Maxim Gorki ori fostul presedinte al Consiliului de Ministri ai Frantei, Édouard Daladier. Au fost insa si romani, si nu putini. Unul dintre ei, V. S., de 27 de ani. Experienta sa, povestita in volumul: Tur-Retur. Convorbiri despre munca in strainatate, aparut, in 2006, la editura Curtea-Veche (coordonatori: Zoltán Rostás si Sorin Stoica), o puteti citi mai jos.
*
Ce te-a facut sa decizi sa pleci din Romania?
Mai multe au fost lucrurile care la momentul respectiv, adica dupa a??90, m-au motivat si m-au facut sa iau decizia de a pleca. Unul dintre motivele principale a fost viata pe care o duceam aici, lipsurile, dorinta de a lucra si de a nu avea unde, si multe altele. Fratele meu era plecat in Belgia de mai multa vreme, iar cand mi-a propus sa-mi faca o chemare acolo am acceptat fara sa ezit. Cand am ajuns acolo, am muncit in diferite locuri si am facut mai de toate. Mai intai am muncit ca chelner, apoi am lucrat la o firma de curierat, dar cea mai lunga perioada de timp mi-am petrecut-o lucrand la o firma de publicitate. Si aici eram tot un fel de postas, adica imparteam prin cutiile postale diferite pliante, reclame, oferte si chestii de genul asta. Pentru mine era foarte convenabil, deoarece nu prea stiam limba, si aici era usor pentru ca nu trebuia sa iau contact direct cu clientul, si mai mult decat atat, nu imi trebuiau acte si alte lucruri care in alte locuri erau necesare. Pe langa asta, castigam foarte bine, in jur de 2000 de dolari, iar cheltuieli nu aveam prea multe, deoarece locuiam la frate-miu.
2000 de dolari banuiesc ca insemna mult la vremea aia?
2000 de dolari inseamna mult si acum, desi lumea crede ca afara se castiga super bani, nu e chiar asa. Frate-miu castiga acum 2 000 de dolari pe luna, si e acolo de zece ani.
Cum ai vazut diferenta dintre Romania si Belgia?
Diferenta mare nu prea era, cum zice toata lumea ca ar exista diferenta de capacitate intelectuala si chestii de genul asta. Singura diferenta era ca acolo iti puteai permite foarte multe lucruri, ceea ce in Romania la vremea aia nu era posibil.
Daca erai atat de multumit, de ce nu ai ramas acolo?
Satisfactiile acolo erau de alta natura. Desi aveai aproape tot ce iti puteai dori, la un moment dat intervenea acea monotonie care devine insuportabila. Cand ai usor tot ce iti doresti si nu mai ai pentru ce sa lupti, totul devine plictisitor, monoton si oarecum inutil. In Romania daca vroiam un lucru, ma chinuiam sa il obtin, iar cand il aveam, satisfactia era una enorma, in schimb acolo aveam tot, puteam sa imi permit orice, si asa mi-am pierdut motivatia.
Cat ai ramas acolo si de ce te-ai intors?
Am stat vreo trei luni si m-am intors pentru ca imi expira viza, iar daca ramaneam ilegal i-as fi facut probleme lui frate-miu, pentru ca plecasem pe invitatia lui, asa ca m-am intors.
Ce ai facut dupa ce te-ai intors?
In tara am stat un an si doua luni, din care un an am facut armata si doua luni am muncit si am cheltuit banii pe care ii castigasem afara. Banii i-am dat pe haine si pe alte nimicuri pentru ca ideea initiala a fost sa muncesc pana cand imi iau masina, daca faceam asta as fi vrut sa muncesc sa imi iau si casa, dar cum nu s-a mai putut munci, pentru ca mi-a expirat viza, m-am intors si am cheltuit aiurea ce castigasem. Am facut armata, si dupa aia m-am angajat la o firma de distributie. Eram foarte incantat, desi nu castigam mare lucru, dar eram incantat de oameni, de felul in care decurg aici la noi relatiile dintre oameni, de caldura, de solidaritate si de chestii din astea marunte. Insa la un moment dat iarasi am decis sa plec. Am vrut sa mai incerc sa muncesc o data, sa mai castig niste bani. Pe langa asta, aveam in minte si sa ma insor, si sa primesc astfel cetatenia. Aveam multe prostii si planuri prin cap, asa ca am plecat iar. Ajuns acolo, bineinteles ca lucrurile si planurile mele s-au schimbat iar. In loc sa ma angajez in alt loc, am decis sa ma inrolez in Legiunea Franceza.
Cum ai ajuns in Legiune?
Am ajuns in Legiune in primul rand pentru ca nu mi-am mai gasit de lucru in Belgia si despre Legiune stiam destul de multe lucruri de la frate-miu, care a fost si el inrolat. Stiam ca e o provocare, si am decis sa incerc. Stiam cam cum merg lucrurile pe acolo, stiam ce si cum se intampla, si mi-am dorit chestia asta mai mult ca provocare.
Povesteste-mi cun a fost acolo! Ce ai facut dupa ce te-ai inrolat?
Imediat dupa ce m-am inrolat am inceput probele. Prima proba a fost una destul de ciudata as putea spune. Foarte greu a fost ca nu aveam contact deloc cu exteriorul sau cu cei dragi, insa cand ne-am inrolat eram oarecum constienti de asta. Ciudat a fost insa ca dupa inrolare am fost tinuti cam doua saptamani fara sa facem nimic, doar asteptam. Era o proba oarecum psihologica, deoarece din moment ce ai intrat, te asteptai la lucruri mari dintr-o data, iar noi eram tinuti in fierbere. Multi au cedat. Sa nu crezi ca eram tinuti inchisi, eram doar izolati de lume. Puteam sa facem ce vroiam in camere, in curte, dar stateam pur si simplu, si asteptam sa se intample ceva, iar asta era destul de frustrant. Ni se spunea ca asteptam inceperea probelor, dar tot ce auzeam era maine, maine, maine. Ne testau astfel reactiile, iritabilitatea, daca ne enervam, daca cedam, din astea. Unitatea asta militara unde stateam noi era intr-un orasel numit Obein. Puncte de inrolare erau in fiecare oras, insa dupa inrolare eram dusi acolo pentru ca acolo se sustineau toate probele, si acolo eram, sa zic asa, cazati.
Care a fost prima impresie pe care ai avut-o cand ai ajuns acolo? Ce te-a surprins? Ce te-a impresionat?
M-a impresionat efectiv tinuta unitatii, organizarea, prestanta, tot. Facusem un an de armata la noi, si ajuns acolo am fost efectiv frapat de cum se pot da si asculta niste ordine in cu totul alta maniera. Ma saturasem efectiv de bocanci, de uniforme imbacsite, iar acolo tinuta era de trening si adidasi, deci din start era altceva. Diferit era de fapt tot, incepand de la curatenie, la locul in care mancai si terminand cu felul in care erai tratat. Totul era foarte departe de cum se intampla lucrurile pe la noi.
Povesteste-mi despre oamenii pe care i-ai intalnit acolo.
Oamenii de acolo erau de prin toate partile lumii, insa un lucrul care ii caracteriza pe toti si ne deosebea pe noi romanii de ei era lipsa lor de imaginatie. Erau caracterizati de o monotonie si o robotizare pe care nu am mai intalnit-o. Toti ascultau ordine, erau pregatiti in orice clipa pentru a primi un ordin. Parca nici unul nu mai traia pentru el. Probabil ca nu au avut ocazia sau, stiu eu, sansa, timpul de a face si altceva decat li se spune, si au devenit efectiv niste roboti.
Stiu din ce motive te-ai inrolat tu, dar banuiesc ca acolo ai cunoscut diferiti oameni. Ei ce motive au avut sa mearga acolo?
Motivul principal pentru care oamenii se inrolau era banul. Toti mergeau acolo pentru bani. Era vorba de destul de multi bani, puteai castiga de la 7-8 sute de dolari pana la 5-6 mii, deci motivatia era una destul de puternica.
Era un salariu fix sau de plata in functie de ce faceai?
Banii ii luai clar in functie de ceea ce faceai. Mai exact in functie de domeniul in care lucrai si de gradul de risc pe care il implica fiecare. Erau parasutisti, tanchisti si desi salariul era cam acelasi, cele care contau erau sporurile atasate salariului, iar acestea erau acordate in functie de riscul la care erai supus. Iti dai seama ca bataliile se dadeau pe posturile cu cele mai multe sporuri, insa fiecare primea exact numai cat putea duce. Se organizau diferite probe si primeai domeniul pentru care aveai pregatirea necesara si nimic mai mult.
Pana la urma scopul Legiunii care e?
Acolo este vorba de pregatirea unor asa-zise trupe de elita, gen ONU, de fapt lucrau pentru ONU, era un fel de armata platita.
Deci singura diferenta erau banii?
Nu neaparat. Ideea e ca acolo nu faceai nimic degeaba. Nu e atata prostie. Totul se intampla cu un scop. Exista o motivatie extraordinara, din toate punctele de vedere, financiar, profesional, personal etc. E cea mai mare sansa de a cunoaste lumea exact asa cum e. Acolo ai sansa sa cunosti totul. E o experienta de viata deosebita. Poti face cam tot ce ti-ai dorit face vreodata.
Ai legat vreo prietenie acolo?
Acolo nu prea exista prietenii. De fapt nu prea exista situatie in care sa ai nevoie de cineva pentru ca nu prea are nimeni cu ce sa te ajute, totul se rezuma la ceea ce stii ca vrei tu sa faci si la ceea ce ai de facut, atat. Avand in vedere faptul ca toti stateam in acelasi loc, toti faceam cam aceleasi lucruri, teoretic nu prea aveai ce sa-i ceri unuia care era la fel ca tine.
Practic, acele probe de foc in ce constau?
A existat proba medicala, prima, care era deosebit de bine pusa la punct. Te baga intr-o chestie ca un sicriu, si dupa doua minute iti spunea tot, incepand de la bolile din copilarie, boli mostenite genetic si iti spuneau si daca vreodata in viata ai consumat vreo substanta stupefianta. Erau extrem de bine dotati. In acelasi timp erau foarte stricti, adica nu aveai voie sa ai nici macar un dinte sau o masea cariata sau cea mai mica problema de vedere. Probei medicale i-a urmat proba psihologica. Aceasta a fost cea mai grea si in acelasi timp cea la care au existat cei mai multi eliminati. Erau exclusi cam 15 pe zi, si asta numai la aceasta proba.?????
Ce conditii trebuia sa respecti pentru a trece de aceasta proba?
Chiar nu aveam de unde sa stim, pentru ca in momentul in care ei te elimina nu iti dau nici un fel de explicatii, nu iti spun din ce cauza nu esti apt. Ideea e ca esti eliminat si nici macar nu mai ai voie sa incerci altadata. Parerea mea sincera este insa ca pentru a trece de toate aceste probe trebuie sa fii putin sarit de pe fix. A urmat si o proba fizica, iarasi deosebit de grea. Toate aceste probe prea periculoase sunt mai mult ca niste aventuri, mergi pe camp, tragi cu tot felul de arme, practic sunt antrenamente de razboi, marsuri de cate trei zile continuu, unde trebuia sa strabati paduri, munti, mlastini, campuri intregi, tot felul de incercari. Tot ce trebuia sa ai era o conditie fizica deosebita si sa stai perfect cu sanatatea. Bineinteles ca si partea de psihic era foarte importanta, pentru ca daca cedai psihic, tot restul era in zadar.
Ce te-a marcat profund la aceste probe?
Nu stiu, cred ca proba lacului cu crocodili a fost cea care mi s-a parut cea mai tare dintre toate. Intr-unul dintre aceste marsuri de trei zile a venit un moment in care nu aveam efectiv pe unde sa trecem si a trebuit sa traversam un lac plin cu crocodili. Primul trebuia sa dinamiteze lacul, si in perioada de timp in care crocodilii se aflau inca intr-o stare de amorteala, el trebuia sa treaca singur lacul inot, sa lege o sfoara de un copac de pe malul celalalt, si apoi toti ceilalti trebuiau sa traverseze lacul pe sfoara. Mi s-a parut o proba destul de sadica, pentru ca este o priveliste cu adevarat infernala sa vezi un om cum inoata si cum in jurul lui plutesc sau se agita nauciti vreo sapte crocodili. E o chestie destul de ciudata si care te solicita mai mult din punct de vedere psihic. Trebuie sa ai o tarie deosebita si mai ales acel dram de nebunie de care iti vorbeam mai inainte. Pana la urma, aceste probe, aceste marsuri mai exact, erau oarecum pregatitoare, adica te caleau, te faceau mai puternic atat din punct de vedere fizic cat si psihic, te faceau efectiv sa iti cunosti limitele si sa iti dai seama de cat poti duce, unde se pune acel punct de care nu mai poti trece. Rolul lor era de a te face sa te descurci in orice situatie. Mancarea era putina, dormeai cat apucai, si de cele mai multe ori sub cerul liber, prin paduri, inconjurat de tot felul de lighioane. Nu era o priveliste tocmai placuta si, sincer, nu aveai cum sa nu te intorci schimbat, altfel din acest gen de experienta.? Ce m-a surprins insa in mod placut oarecum, a fost ca cei care veneau cu noi si ne erau practic superiori erau supusi la aceleasi tratamente ca …
