de Catalin Lupasteanu – Mediafax Publicat la: 27.02.2015 15:39 Ultima actualizare: 27.02.2015 15:40
Primarul suspendat al municipiului Pitesti, Tudor Pendiuc, ramane in arest preventiv, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a admis, vineri, contestatia procurorilor DNA, formulata dupa ce Tribunalul Capitalei a hotarat inlocuirea masurii cu arestul la domiciliu.
Decizia Curtii de Apel Bucuresti este definitiva, astfel ca primarul Tudor Pendiuc va fi cercetat in continuare in arest, in dosarul in care este acuzat de fapte de coruptie.
Tribunalul Bucuresti dispusese, in 19 februarie, inlocuirea arestarii preventive cu arestul la domiciliu in cazul lui Tudor Pendiuc.
Primarul suspendat al municipiului Pitesti a fost arestat preventiv in 12 decembrie 2014, dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis cererea procurorilor, care l-au acuzat ca, in timp ce era in arest la domiciliu, a luat legatura cu o alta persoana cercetata in dosarul sau de coruptie.
„Maniera insidioasa in care inculpatul, avand cunostinta de faptul ca are obligatia de a nu lua legatura cu suspectii, participantii si martorii din prezenta cauza, procedeaza la purtarea de discutii cu suspecta, este apreciat de judecator ca argument in sprijinul retinerii relei-credinte a acestuia in ceea ce priveste incalcarea obligatiilor stabilite prin incheierea din data de 19.11.2014”, arata Tribunalul Bucuresti, in motivarea deciziei de arestare a lui Pendiuc.
Judecatorii de la Tribunalul Capitalei au admis propunerea de arestare preventiva a lui Pendiuc, dupa ce procurorii au descoperit ca primarul suna cunoscuti, in perioada arestului la domiciliu, si le cerea sa-i fie dati la telefon suspecti din dosarul sau, iar cand vorbea cu acestia, li se adresa ca si cum ar fi discutat tot cu cei apelati initial.
In 7 noiembrie 2014, Tribunalul Bucuresti a dispus arestarea preventiva pentru 30 de zile a primarului Tudor Pendiuc si a lui Constantin Scarlat. In urma contestatiei, Curtea de Apel Bucuresti a decis, in 19 noiembrie 2014, ca Pendiuc si Scarlat sa stea in arest la domiciliu. In timpul arestului la domiciliu, acestia trebuiau sa nu paraseasca locuintele fara permisiunea anchetatorilor, sa nu comunice cu ceilalti inculpati din dosar si cu martori, precum si sa se prezinte in fata procurorilor sau la instanta ori de cate ori sunt chemati.
Pendiuc este cercetat de procurorii DNA pentru luare de mita si abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si in forma continuata.
Potrivit procurorilor DNA, societatea de transport public local din Pitesti, SC Publitrans 2000 SA, detinuta in totalitate de Consiliul Local Pitesti, trebuia sa inlocuiasca parcul auto cu 80 de autobuze noi, ce urmau sa fie achizitionate de Consiliul Local.
Primarul Tudor Pendiuc, folosindu-se de pretextul inexistentei fondurilor publice necesare achizitionarii celor 80 de autobuze, a …





