Pentru un om sanatos armonia psihicului cu corpul nu ridica prea multe intrebari si prea multe reflectii. Corpul si psihicul sunt acolo, in pace, si nu atrag atentia asupra lor. Asta inseamna ca legatura este buna, armonioasa si se insotesc reciproc pentru a participa amandoua la viata.
Cand lucrurile merg bine, le lasam sa mearga bine in tacere. Nici sa nu stim ca armonia exista, doar sa beneficiem de ea.?Legatura psihicului cu somaticul este pusa in prim-plan de cazurile in care aceasta este atacata sau prejudiciata.
In anumite situatii extreme, cum ar fi Alzheimer sau tulburarile de derealizare sau depersonalizare, sau psihozele psiho-somatice, ne intrebam ce se intampla si cum este posibil ca psihicul sa fie total separat de corp. Adica, universul intern al sentimentelor, al istoriei personale, al firului rosu al modului de a fi sa se intrerupa si corpul sa ramana fara o istorie, suspendat in timp si spatiu, intr-un prezent continuu.
Sa uiti cine esti, sa te intrebi daca mai ai sens, sa nu stii ce este cu tine, sa nu mai stii cum te numesti, sa te aneantizezi intr-un prezent in care sa nu mai poti face legaturi cu trecutul si istoria personala, fara perspective in viitor. Sau sa te privesti in oglinda si sa nu iti recunosti chipul, sa te vezi mai slab sau mai gras decat esti, sa nu accepti firele albe, pielea care se lasa, corpul care isi inscrie timpul biologic.
Corpul insoteste psihicul,?psihicul insoteste corpul
Cand copilul mananca sau, mai bine zis, nu vrea sa manance, mama sau tata creeaza o poveste. Copilul atunci mananca povesteaa?? si cantitatea de mancare. Cand bebelusul suge la sanul mamei sau suge din biberon in bratele mamei, intr-o relatie corp la corp, el isi ia afectiunea mamei si legatura cu mama. Intra intr-o relatie simbiotica cu mama care ii va da, alaturi de lapte, si afectiune, identitate. Din punct de vedere emotional, hrana devine importanta pentru psihic. Poate bebelusul nici nu are nevoie de lapte atat de des, dar da semne ca ar vrea sa suga des. In aceasta situatie, laptele nu este important pentru corp, ci pentru legatura emotionala cu mama. Si iata cum corpul (cu nevoia de hrana) insoteste psihicul (cu nevoia de a fi in legatura emotionala si identitara).
Miscarea interna de crestere emotionala si relationala il va face pe copil sa doreasca intarcarea, sa ceara olita pentru a evacua, sa exploreze mediul, sa vrea sa foloseasca singur tacamurile la masa, sa se spele singur, sa-si ia de mancare cand ii este foame, sa mearga singur la scoala, cu alte cuvinte, sa se separe de parinte pentru a deveni, pas cu pas si putin cate putin, mai independent si mai mare. In perioada copilariei mici si mari, corpul insoteste mereu miscarea de crestere psihica (emotionala, identitara, mentala si relationala).
In adolescenta, corpul se maturizeaza repede, mai repede decat organizarea psihica o poate face. Dezvoltarea emotionala este pusa in criza de un corp care are vitalitate. Acum, psihicul insoteste corpul si va trebui sa faca o munca asidua si remanieri spectaculoase pentru a ajunge in armonie cu un corp sexuat si apt de procreare. Spre exemplu, adolescentele care sunt in proces de a elabora problemele legate de schimbarea corporala si de a integra sexualitatea vor alege baieti „imposibili” de a avea o relatie sexuala, preferand sa fie indragostite si sa traiasca emotiile putin cate putin, integrand progresiv maturizarea sexuala si efectele acesteia asupra organizarii psihice. Astfel se evita situatia traumatica de a se rupe in doua: pe de o parte corpul care experimenteaza, pe de alta psihicul care nu elaboreaza, se blocheaza, daca ar simti s-ar dezintegra.
Psihicul insoteste corpul si in alte momente. In viata adulta, schimbarile hormonale de trecere de la perioada tineretii la maturitate, de la maturitate la batranete, cand corpul sufera modificari …
