Guvernul anticipeaza probleme cu gazul furnizat de Rusia, motiv pentru care CET-urile care pot functiona? si cu pacura isi vor suplimenta stocurile, relateaza Mediafax.
Rezerva suplimentara de pacura va fi utilizata numai in situatii critice generate de lipsa sau scaderea presiunii gazelor naturale in reteaua nationala de transport gaze in perioada 1 ianuarie-28 februarie 2015, releva un act normativ aprobat Guvern.
In documentul, Executivul argumenteaza aceste masuri prin posibilitatea aparitiei, in anumite perioade, a unor temperaturi foarte scazute, sub -20?C, mai multe zile consecutiv, ceea ce va genera un consum brut de electricitate cu mult peste valorile de calcul medii pe baza carora au fost prognozate productia si rezerva de putere in programul de iarna, dar si prin riscul unei presiuni scazute in reteaua de transport gaze naturale, fie din cauza cresterii semnificative a consumului de gaze generata de temperaturile foarte scazute, fie din cauza reducerii/lipsei gazelor naturale din import, „mai ales pe fondul situatiei politice existente in estul Europei”.
Citeste si: Gazprom a redus cu 30% livrarile de gaze catre Romania
„Luarea in considerare a acestei conditii este in acord si cu solicitarile Comisiei Europene – in contextul in care alimentarea cu energie a zonei europene este dependenta de sursele din import – fiecare tara va trebui sa fie pregatita sa reactioneze la o intrerupere a aprovizionarii cu gaze naturale din import, pe o perioada mai lunga de timp, prin existenta unor masuri concrete pe termen mediu si scurt. Aceste solicitari sunt cuprinse in raportul CE privind adaptabilitatea sistemului european de gaze naturale la o posibila intrerupere a importurilor din estul Europei in iarna 2014-2015”, se arata in actul normativ.
Guvernul arata ca, in considerarea si a acestor argumente, avand in vedere perspectivele evolutiei producatorilor de energie electrica pe termen scurt si mediu, siguranta alimentarii Sistemului Energetic National (SEN) si independenta energetica a tarii, se impune necesitatea suplimentarea cantitatilor serviciilor tehnologice de sistem pentru asigurarea functionarii in siguranta si stabilitate a SEN pentru perioada 1 ianuarie-28 februarie 2015, „in conditiile limitarii importului de gaze din Federatia Rusa”.
Astfel, centralele electrice de termoficare (CET) Bucuresti Sud, Bucuresti Vest, Braila, Galati si Brazi isi vor suplimenta cantitatile de electricitate livrate, in principal pentru consumul din orele de varf, si vor fi obligate sa isi asigure contracte de achizitie a pacurei necesare pentru functionare, in cazul in care stocurile existente vor fi epuizate.
CET-urile vor fi obligate si sa mentina instalatiile in stare de functionare, pentru a fi apte in orice moment sa porneasca sau sa treaca la functionarea pe baza de combustibil alternativ (pacura), in situatia scaderii presiunii gazelor naturale sau a lipsei acestora.
Costurile aferente suplimentarii pentru perioada propusa vor conduce la cresterea tarifului de transport al Operatorului de Transport si Sistem, iar impactul in tarif va fi evaluat de catre Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), care va emite reglementari pentru achizitia serviciilor de sistem suplimentare cu recunoasterea costurilor aferente in tariful de transport.
Grupul rus Gazprom a redus livrarile de gaze catre Romania cu 30% fata de cantitatea contractata, ministrul Energiei, Andrei Gerea, afirmand insa ca astfel de diminuari au fost inregistrate si in ultimele luni si ca, la acest moment, nu exista motive speciale de ingrijorare.
Ministrul a precizat totodata ca exista variante la care autoritatile romane pot apela in caz de necesitate, …





