Prefectura Mures a cerut instantei reviziurea unei sentinte definitive de retrocedare a peste 9.300 de hectare de padure urmasilor familiei nobiliare a lui Banffy Daniel. Procesul va fi judecat la Judecatoria Giurgiu, transmite Mediafax.
Purtatorul de cuvant al Prefecturii Mures, Dragos Bardosi, a declarat, luni, ca Prefectura Mures a solicitat, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, stramutarea unui proces in care a formulat cerere de revizuire a unei sentintei definitive de retrocedare a 9.323 de hectare de padure din Stanceni, Rastolita si Lunca Bradului urmasilor familiei nobiliare a lui Banffy Daniel.
Potrivit site-ului ICCJ, in 5 decembrie instanta a dispus trimiterea cauzei la Judecatoria Giurgiu, de la Judecatoria Reghin.
„Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat in cererea formulata de Prefectura Mures si a stabilit stramutarea dosarului 1858/289/2014 de la Judecatoria Reghin la Judecatoria Giurgiu. Acest dosar priveste cererea de revizuire depusa de Prefectura Mures impotriva sentintei definitive prin care s-au retrocedat 9.323 de hectare de padure urmasilor lui Banffy Daniel”, a declarat Bardosi.
Potrivit acestuia, Prefectura Mures a primit de la MAI o suma stabilita de Judecatoria Reghin ca si cautiune in acest dosar – 14.918 lei, pe care a si depus-o, „pentru a nu trebui sa elibereze titlul de proprietate pana ce se judeca revizuirea”.
El a precizat ca solicitarea de revizuire se intemeiaza pe un document obtinut de la CNSAS, mai exact decizia penala 2.213 din 3 decembrie 1952, prin care Tribunalul Bucuresti a dispus confiscarea integrala a averii lui Banffy Daniel, acesta fiind gasit vinovat de instigare la crime impotriva umanitatii din perioada 1940-1944.
Potrivit sursei citate, pana in prezent …





