Primarul Sorin Oprescu a inaugurat strada „Rue de Bucarest” din orasul francez Strasbourg, in timpul unei vizite de doua zile, la invitatia omologului sau Roland Ries.
Potrivit Mediafax, strada se afla in cel mai nou cartier din Strasbourg, parte a proiectului de urbanizare a zonei adiacente Rinului, la frontiera dintre Franta si Germania.
Potrivit Primariei Capitalei, la inaugurare au fost prezenti, in afara celor doi edili, membrii ai corpului diplomatic si europarlamentari romani.
„Astazi (luni – n.r.), mai mult poate ca niciodata, a sosit vremea colaborarii intre orase si regiuni. Noul proiect de urbanism ce vizeaza integrarea comunitatilor aflate pe cele doua maluri ale Rinului intr-o metropola transfrontaliera – pentru care va felicit – nu face decat sa confirme aceasta realitate”, a declarat, Sorin Oprescu, citat intr-un comunicat.
La randul sau, primarul Roland Ries a aratat ca astfel de dezvoltari urbane, in orase istorice ca Strasbourg si Bucurestiului, vin sa puna in valoare mostenirea istorica si arhitecturala, si nu sa „stirbeasca” din valoarea unei istorii de secole, mai scrie Mediafax.
„Orasele noastre, Bucuresti …





