Freud, in lucrarea sa „Dincolo de principiul placeriia” , spunea ca limita dintre psihic si somatic se numeste pulsiune (pulsiunile sunt diferite de instincte, care tin mai degraba de felul in care functioneaza animalele). Pulsiunea este masura efortului psihic pe care il depunem atunci cand ne confruntam cu stimulii de afara (de exemplu senzatia de frig, caldura sau perceptii vizuale, auditive). In viziunea lui, exista doua tipuri de pulsiuni care ne „conduc” pe noi oamenii. Una este pulsiunea vietii, care tine de satisfacerea dorintelor si placerilor (de orice fel, nu numai cea sexuala), care sintetizeaza, unifica, conserva, iar cealalta este pulsiunea mortii, care tine de sabotarea vietii, de lipsa de entuziasm pentru viata, sau chiar de distrugerea acesteia. Aceste pulsiuni se situeaza in inconstient, zona cea mai „adanca” si inaccesibila intr-o masura considerabila. Sinele este cel care „guverneaza” in inconstient aceste pulsiuni. Acesta, opereaza pe baza principiului placerii, mai exact evitarea durerii si cautarea placerii. Pentru a nu fi in totalitate la „mana” acestor pulsiuni, psihicul nostru apeleaza la celelalte doua instante ale lui: Eul si Supraeul. Aici este important cum anume Eul se raporteaza la realitate (principiul realitatii) si cum alege intre abandonul placerii imediate in favoarea unei satisfactii ulterioare mai stabile. Acesta ar fi un Eu puternic, capabil de amanare, tolerant la tensiuni, care poate sa judece realitatea in concordanta cu experienta sa. Daca Eul este slab si nu are incredere in propria capacitate, inseamna ca nu a invatat sa amane vreun lucru. Batem din picior sa ni se satisfaca poftele ACUM.
Nu toata lumea e capabila?de autocontrol continuu
In acest proces de alegere, Eul este „ajutat” si de Supraeu care are ca scop aplicarea principiilor morale in procesul de satisfacere a nevoilor personale. Acum depinde de cat de exigent este si Supraeul. Daca acesta ne preseaza, fiind foarte sever, atunci ne vom impune multe reguli si restrictii mult prea dure, facilitand in acest mod aparitia frustrarilor si sentimentelor de culpabilitate ca nu ne-am satisfacut nevoile si dorintele. Ghidat de principiul realitatii, care inseamna relationarea cu mediul, scopul Eului este acela de a gasi mijloace sigure si acceptabile de satisfacere a nevoilor Sinelui. Acest lucru trebuie facut fara a incalca limitele impuse de Supraeu. Cu alte cuvinte, Eul suporta tot „greul”! Acesta trebuie sa medieze intre Sine si Supraeu, dar si intre acestea doua si realitatea exterioara. Eul si Supraeul opereaza la ambele niveluri, constient si inconstient, in timp ce Sinele tine in totalitate de inconstient.
Pentru cei nefamiliarizati cu termenii psihanalitici voi simplifica. Nu toata lumea e capabila de autocontrol continuu (Eul, despre care vorbeam, nu e vigilent permanent). Cine nu se lasa cateodata condus de pofte, cine nu abandoneaza ratiunea pentru a trai la maxim satisfacerea placerii (pornirile incontrolabile din adancul nostru, din inconstient)? Cati dintre noi nu ne-am trezit luand oul pe furis? Si sa raman la poeziile cu catei, parafrazez „Cin” se jura, ca nu ne-am prins cu rata-n gura?” Cum facem, totusi sa echilibram pornirile inconstiente (de a manca mai mult decat trebuie sau ce nu trebuie) cu abtinerile constiente care implica exersarea vointei? Acest lucru se bazeaza pe obtinerea unei satisfactii care are doua moduri de „exprimare”. Pentru cei care se lasa ispititi de pofte, exista satisfactia imediata, diminueaza inhibitiile, ridica nivelul stimei de sine si indeparteaza sentimentele de anxietate. Dar pe o perioada scurta de timp pentru ca apare ulterior sentimentul de culpabilitate (Eul slab). Pentru ceilalti mai „cu vointa”, exista satisfactia de tip amanare a poftei, satisfactia de a face fata cu brio tentatiei (Eul puternic). Pentru ei, inseamna inregistrarea unui succes. Toti ne luptam, adulti fiind, cu copilul din noi cand e vorba de pofte. Copilul nu cunoaste amanare, vrea ca totul sa se intample aici si acum. Copilul din noi nu poate amana, adultul din noi spune „Gata, pana aici! Hai ca fac fata! Stiu ca imi pot provoca rau!”. De aici si aparitia conflictului. Cum impacam adultul cu copilul din noi? Cum gasim balanta intre cele doua modalitati de a fi? Cum dobandim stapanirea de sine? Un prim raspuns ar fi: prin (auto)control – functionarea sanatoasa a a Eului si Supraeului deopotriva si prin (auto)cunoastere – armonizarea realitatii interne cu ce este in exteriorul nostru – functionarea corecta a Eului. Pentru cei care functioneaza „sanatos” (Sinele, Eul si Supraeul „comunica” echilibrat intre ele), exista un „radar” care semnalizeaza si care pune limite. Maturizarea psihica tine de principiul realitatii (de care aminteam mai sus) care preia controlul dobandind suprematia. Apare adultul din tine. Pentru cei care scapa controlul (si al Eului si al Supraeului), putem spune ca radarul s-a defectat. Acesta nu mai e capabil sa semnalizeze corect disfunctiile. Apar simptomele psihosomatice (conflictul inconstient vine la suprafata exprimat simbolic).
Sa poti sa te abtii in beneficiul sanatatii tale nu este un lucru usor, ci o provocare. Unii reusesc sa faca fata provocarii, altii nu. Senzatia de implinire ca ai reusit este la fel de reala ca alte emotii, precum bucuria, tristetea sau furia. Ca …
