Foarte stranie campania electorala pentru aceste alegeri prezidentiale, poate cele mai importante din cei 25 de ani scursi de la caderea regimului Ceausescu si de la iesirea formala din comunism! Pe de o parte, inselatoare; pe de alta, cat se poate de realista.
Inselatoare deoarece cei mai vizibili dintre candidati, Victor Ponta, Klaus Iohannis si Elena Udrea, care au alocat sume consistente pentru a-si asigura sprijinul unor televiziuni, au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a-si ascunde scheletele din dulap si pentru a da raspunsuri cat mai vagi la cele mai presante teme ale Romaniei.
Habar nu avem ce ar face, concret, in cazul in care ar ajunge la Cotroceni, Ponta in chestiunea luptei anticoruptie; Iohannis de partea cui s-ar pozitiona in jocul geostrategic fata de Rusia, in care optiunea Statelor Unite difera radical de cea a Germaniei; Udrea cui i-ar ramane loiala – fostului presedinte Basescu sau partenerilor sai de afaceri?
A fost si o campanie de un realism dureros, pentru ca vocea justitiei a fost cea care a acoperit cam totul in ultima luna, stridenta pe alocuri, dar foarte relevanta.
Traian Basescu si Victor Ponta s-au regasit pe o pozitie comuna in aceasta privinta, amandoi teribil de deranjati ca povestioarele lor nu au putut razbate dincolo de adevarul urlat dinspre DNA: tara aceasta este secatuita de hotie si coruptie, iar firele complicitatilor duc si spre stanga, si spre dreapta, si spre cei nesimtiti, care ar vrea imunitate pentru ei, familie, dar si pentru tot partidul si toate firmele care le platesc casele, vacantele, masinile, hainele, mobila, amantele si le umfla conturile, dar duce si spre cei moderati, pe care ii intereseaza doar libertatea lor si a iubitelor.
Detonarea acestei serii de bombe penale in plina campanie prezidentiala nu doar ca nu dauneaza exercitiului democratic care are ca scop alegerea viitorului sef al statului, ci dimpotriva. O ajuta. Enorm! Pentru ca ne reaminteste de problema principala a democratiei in aceasta tara. Relatia nesanatoasa dintre cetateni si cei ce ii conduc, pervertita de coruptie.
Vrem o tara mai buna? Atunci trebuie sa alegem un presedinte care va pune pe primul loc pe lista sa de prioritati cea mai grava problema. Distrugem retelele de mare coruptie, reducand frecventa acestor cazuri pana la a le transforma in exceptii, ca oriunde in tarile dezvoltate, rezolvam jumatate din problemele Romaniei.
Pentru ca starpirea marii coruptii va lovi in primul rand in partide si in acele mecanisme ale statului cangrenate de dependenta de politicieni. Ce va insemna, de pilda, scoaterea definitiva din joc a lui Ilie Sarbu si a lui Viorel Hrebenciuc? Nimic altceva decat eliminarea din structurile statului a demnitarilor si functionarilor publici tip Cristian Socol, seful Fondului roman de Contragarantare, descris de Hrebenciuc in esenta sa – „E copil de-al meu, e din familiea??a”. Sau inlocuirea din fruntea structurilor Romsilva a tuturor oamenilor care ar face orice daca ii „calca pe capa” Ilie Sarbu.
Ce inseamna asta, mai departe? Oprirea tuturor contractelor oneroase prin care „copiii lor, din familiea” sifoneaza bani spre buzunarele protectorilor. Cum sunt cele prin care Loteria a cedat cele mai banoase jocuri, pe care le-ar fi putut opera singura, unei firme grecesti. Cum sunt cele prin care s-au alocat sute de milioane de euro pe proiecte de informatizare fantoma. Cum sunt cele prin care se transfera catre mari case de avocatura sume colosale, desi institutiile care ii angajeaza dispun de oficii juridice cu zeci de angajati. Si exemplele pot continua.
Ce inseamna asta, mai departe? Oprirea fluxurilor financiare ce tin in viata matricea formata din zeci de mii de oameni, care controleaza de fapt tot ce misca in statul roman. Imputinarea prazii va duce la reducerea oportunitatilor pentru cei aflati la baza lantului trofic. Dar va genera si disperare la varf. Care, cuplata cu autodenunturile in lant, pe care procurorii nu contenesc sa le consemneze, sa le intersecteze si sa le sistematizeze in noi dosare, inseamna ca acesti dinozauri vor muri de inanitie, in timp ce se toarna reciproc.
Sigur asta nu rezolva, dupa cum spuneam, decat o jumatate din problema. Cea a opririi furturilor, a deturnarii a miliarde si miliarde de euro in fiecare an. Restul de misiune revine, in mare parte, guvernului si parlamentului. Executivul trebuie sa numeasca oameni care nu doar ca nu fura, dar mai stiu si ce trebuie pentru ca institutiile pe care le conduc sa fie, cu adevarat, in serviciul cetatenilor. Parlamentul, in paralel, trebuie sa se asigure ca legile dupa care functioneaza Romania sunt cele mai clare si avantajoase pentru dezvoltarea acestei tari cu putinta.
Insa chiar si executivul si legislativul au mai mari sanse sa incapa pe mana unor oameni competenti si onesti, cata vreme incompetentii si hotii nu vor mai fi motivati sa intre in politica sau sa lucreze la stat, deoarece oportunitatile de a fura vor fi din ce in ce mai putine, iar presiunea de a performa, din ce in ce mai mare.
Daca in privinta eficientei administrative a statului si a calitatii actului legislativ, presedintele nu are mare putere, in ceea ce priveste continuarea si succesul luptei anticoruptie presedintele va avea, in continuare, un cuvant greu de spus. Pentru ca numirile magistratilor de varf si ai sefilor de servicii de informatii depind sunt inca la mana sa. Iar de acesti oameni va depinde, mai departe, in buna masura, ca operatiunea de asanare care a inceput sa continue.
Aceasta este primul criteriu in functie de care ar trebui sa decidem pe cine vom vota duminica. Dincolo de zambete si promisiuni, pentru Romania este esential sa aiba ca presedinte un om care sa nu traga frana procurorilor anticoruptie, judecatorilor de la Inalta Curte de Justitie si ofiterilor SRI.
Dintre toti candidatii la presedintie, singurul pe care il cred capabil sa faca fata presiunilor de a stopa sau macar temporiza loviturile naucitoare pe care DNA a inceput sa le administreze marilor papusari, antreprenorilor coruptiei, este Monica Macovei. Pe toti ceilalti ii cred vulnerabili, din cauza propriilor afaceri necurate, capabili sa ajunga la o intelegere cu ceilalti lideri politici santajabili, spre linistea marilor mafioti.
In perioada imediat urmatoare alegerilor, toate nucleele de putere haituite acum de anchetatori vor cauta sa profite de momentul de vulnerabilitate al institutiilor, inerent unei predari de stafeta, si sa contraatace. Nu cred ca se vor da inapoi de la nimic. Vor pune la bataie sume imense de bani si toata reteaua de influenta pe care o finanteaza pentru a determina schimbarea din functie a unor oameni cheie din magistratura si servicii. A celor pe care stiu ca nu ii pot cumpara.
Monica Macovei este singurul candidat pe care il cred suficient de puternic pentru a nu se indoi in fata acestor lovituri si suficient de motivata pentru a fi scut pentru toti cei ce pot duce la bun sfarsit un proiect de importanta istorica, la a carui incepere a contribuit major si ea, in 2005, cu primele masuri de reformare a justitiei.
Argumentele pe care le invocam anul trecut, cand am scris pentru pentru prima oara despre posibilitatea intrarii Monicai Macovei in cursa pentru Cotroceni, in editorialul „Dreapta are candidat la prezidentialea”, raman valabile si azi:
„Dintre toti politicienii dreptei, ea poate materializa cel mai bine asteptarile votantilor loiali ai lui Basescu, dar si sa dea un semnal de trezire in segmentul dezamagitilor. Poate inspira incredere nu doar in dorinta de a se lupta cu coruptii si cu toti cei ce vor sa decupleze Romania de Europa, ci si in capacitatea ei de a rezista unui asediu politic cu legea in mana si cu partenerii strategici alaturi.
Fata de multi politicieni care doar au spus ca vor sa se schimbe ceva in aceasta tara, ea a si demonstrat ca poate sa o faca. Condamnarile de astazi ale marilor corupti, schimbarea radicala de atitudine la Inalta Curte, la CSM, performantele DNA sunt si rezultatele muncii ei ca ministru al Justitiei.
Un mandat pe care si l-a incheiat fara compromisuri, asumandu-si un razboi care continua si azi. Este suficient sa intrebi un politician ce parere are despre ea ca sa afli exact daca merita sa ai sau nu incredere in el. Monica Macovei este hartia de turnesol a clasei politice romanesti si printre foarte putinii capabili sa duca o lupta inegala cu un adversar de calibrul PSD.
Poate nu ar reusi sa impiedice o privatizare oneroasa daca ar deveni presedinte, dar putem fi siguri ca toti cei ce o vor comite isi vor baga degetele in urechi din cauza tipetelor ei. Pare putin, dar ar putea cantari enorm in tacerea complice care ni se pregateste.a”
Doua lucruri s-au schimbat de un an incoace. Unul in rau, al doilea in bine.
Traian Basescu a comis cea mai grava eroare politica a sa, alegand sa o sustina pe Elena Udrea pentru a-i fi succesor, un om care, prin conexiunile dubioase cu Dorin Cocos, Dumitru Nicolae si Gheorhe Stefan, apartine de mult gastii careia presedintele ii promitea tepele din Piata Victoriei, in urma cu zece ani.
Evolutia pozitiva este ca institutiile pe care Monica Macovei se poate baza pentru a opri o privatizare dubioasa, ca sa raman la acelasi exemplu, sunt, dupa cum s-a vazut cu CFR Marfa, mult mai puternice decat acum un an. Nu doar ca Monica Macovei poate conta pe parteneriatul cu el, dar pentru a-si putea continua ofensiva ele reclama un presedinte ca Monica Macovei. Ce care sa imparta aceleasi principii si valori si care sa fie dispus sa le apere.
Al doilea criteriu care trebuie luat in calcul pentru votul de duminica este amenintarea Rusiei. Acum zece ani, ne intrebam daca vom reusi sa intram in Uniunea Europeana, in cazul in care Adrian Nastase ar castiga presedintia. Astazi, este clar ca un presedinte care ne va indeparta de Vest si care va urma o himera de tipul celei pe care o proiecteaza liderul …
