Bile albe si negre pentru litoralul romanesc

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Sezonul estival 2014 a fost unul in general apreciat de catre hotelieri si turisti. Ieri, specialistii din domeniu au organizat, in Mamaia, o conferinta de presa in care au prezentat bilantul activitatii, un bilant care cuprinde atat bile albe, cat si bile negre.
Principala bila alba este ca peste 1,5 milioane de turisti au vizitat Litoralul romanesc in sezonul 2014, dintre care 5% au fost straini, dupa cum a? precizat Lucia Morariu, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT). „Estimarile noastre se bazeaza luand in calcul un grad mediu de ocupare de 55% a structurilor de cazare clasificate de pe intreg Litoralul. Ajungem astfel la o cifra de 1,2 milioane de turisti, la care mai adaugam, circa o treime, copiii care au stat in camera cu parintii. Conform INS, insa, ar trebui sa credem ca Litoralul a fost vizitat de mai putin de 900.000 de turisti. Exista o problema in colectarea datelor, iar cifra avansata de ANAT ramane de 1,5 milioane turisti”, a spus Lucia Morariu, citata de Agerpres.
Exista, dupa cum spuneam, si bile negre: in actualul sezon estival, durata medie de vacanta pe Litoralul romanesc a fost de 4,5 zile, in usoara scadere fata de 2013.
Cu toate acestea, patronatele din turism apreciaza ca 70% dintre turistii care au venit pe Litoral au plecat multumiti de serviciile oferite, in crestere fata de 2013 cand gradul de satisfactie era de 50%.
Mamaia,?cea mai cautata statiune
In clasamentul statiunilor de pe litoral conduce Mamaia-Navodari, urmata de Eforie Nord, Saturn, Neptun, Jupiter, Venus, Olimp, Mangalia, Costinesti, Cap Aurora, Eforie Sud.Per total, cresterea de vanzari prin agentii de turism a fost de 2% iar peste 50% din vanzarile prin agentii de turism se fac pentru Mamaia si Navodari. Totodata, vanzarile pentru statiunile din zona Eforiilor si Mangalia si-au reluat trendul ascendent. Din totalul vanzarilor prin agentii de turism pe destinatii interne, litoralul reprezinta circa 79%, iar celelalte destinatii reprezinta 21%. „Anul 2014 a adus cu el o sensibilitate marita a turistilor pentru raportul pret-calitate, cu o orientare preponderenta pentru criteriul pret. Iata de ce statiunile de pe litoralul verde, adica zona Eforiilor si Mangalia, acelea in care se fac vizibile investitii in infrastructura locala si hoteliere, au inceput sa aiba cresteri de vanzari mai importante”, a declarat Lucia Morariu, presedinte al ANAT. Conform sondajului realizat la nivelul a peste 50.000 de turisti, valoarea medie a pachetului turistic a fost de 720 lei in Mamaia, 567 lei in Eforie Nord, 499 lei in Olimp, 486 lei in Saturn, 481 lei in …

spot_img