La 15 iulie 1907, Nicolae Iorga publica in Neamul Romanesc articolul Semne bune de dincolo, in care scria, printre altele:
Si romanii din Ungaria… prea mult s-au inchis in rosturile lor, prea increzator s-au rezemat pe puterile lor, prea neglijent au tratat de un timp, in avantul activismului eroic, aceasta Romanie de la care, cum imi spunea unul mare printre ei, „s-au incedintat ca nu mai au nimic de asteptat”.
Ioan Slavici, unul dintre romanii „de dincolo”, s-a simtit vizat si i-a scris lui Iorga o scrisoare in care isi expune punctul de vedere. Istoricul raspunde printr-o alta scrisoare si il roaga pe Slavici sa ii permita sa-i publice scrisoarea, „caci interesul public cere aceasta”. Slavici isi da acordul si textul apare in Neamul Romanesc doua saptamani mai tarziu. Cele doua scrisori au fost publicate de Slavici in cartea sa de memorialistica Inchisorile mele, aparuta in 1921. Le puteti citi mai jos.
Iubite amice,
Sunt douazeci si mai bine de ani de cand in toiul unei lupte culturale pe cat de vii, pe atat de grele, am gasit intaia oara vorba ca soarele pentru toti romanii la Bucuresti rasare. Am fost dar si eu dureros atins cand am citit in numarul din 15 iulie a.c. vorbele: „s-au incredintat ca nu mai au nimic de asteptat”. Durerea mi-e insa mare pentru ca sunt nevoit a-i da dreptate celui ce ti-a facut marturisirea aceasta.
Sunt si eu „de dincolo” si-mi cunosc fratii cum numai putini ii vor fi cunoscand , iar aici am venit om facut, incat nu am putut sa ma asimilez luand obiceiurile, apucaturile si felul de a vedea al oamenilor cu care traiesc aici, ci am ramas tot „mocan”, om mai mult ori mai putin nesuferit pentru cei subtiati de „civilizatie”. Sunt dar cuprins si eu de simtamantul ca nu mai au fratii mei ramasi acasa ce sa astepte de la Romania, pe care atat de mult o iubesc. Ceea ce au fost nevoiti sa vada cu ocazia expozitiei i-a intristat, iar faptele petrecute asta primavara i-au instrainat de Romania.
Dumneata si eu suntem oameni care pot sa se inteleaga intre dansii si nu avem decat sa judecam in toata linistea pentru ca sa ne dam seama ca au romanii cuvinte de a se intrista cand vad cele ce se petrec in Romania si ca indeosebi in ceea ce priveste viata culturala, romanii din imparatia habsburgica sunt mai presus de fratii lor din Romania.
Daca e vorba de cultura fizica, in Romania marile mase ale poporului degenereaza in urma mizeriei in care se zbat, iar patura superpusa, cum ii zicea Eminescu, e istovita de desfrau. Dumneata stii ca nu-i asa nici in Ardeal, nici in Tara Ungureasca, nici in Banat, nici in Bucovina – decat in unele tinuturi coplesite de evrei.
Daca e vorba de cultura economica, in Romania sateanul munceste in sec, iar boierii fac ceea ce nemtii numesc Raubwirtschaft, storc si pamantul, si pe muncitorii lui, si tara intreaga e paraginita. Hainele croite dupa cele mai noi jurnale, trasurile cu cauciuc, automobilele, palatele zidite fara gust, mobile ingramadite in ele si desfraul sec nu sunt cultura economica. N-au romanii de dincolo ce sa invete de la fratii lor de-aici si sa-i si fereasca Dumnezeu sa n-ajunga in stare in care se afla acestia.
Daca e vorba de cultura morala, sa ne inchidem ochii, ca sa nu vedem ceea ce se petrece si se tolereaza in Romania, unde nu mai e nimic sfant si omul cumsecade e fie nesuferit, fie dispretuit. Ai dori dumneata ca fratii dumitale din Ardeal, cei din Banat, cei din Tara Ungureasca ori cei din Bucovina sa ajunga si ei in starea in care se afla cei din Romania? Eu sunt sigur ca nu ai vrea si trec inainte.
Daca e vorba de cultura religioasa, la care eu atat de mult tin, ma marginesc a-ti face marturisirea ca ma tem sa ma duc si sa-mi duc copiii la biserica aici, unde toate cele sfinte sunt luate in bataie de joc, preotii sunt niste slugi nemernice, iar arhiereii au ajuns uneltele altor oameni instrainati de legea parintilor nostri.
Numai in ceea ce priveste cultura intelectuala, Romania e, parca, mai presus de celelalte parti ale poporului roman. Aici se invata mai mult, se scrie mai mult, se fac multe lectii, se tin multe conferinte, se rostesc multe discursuri, e o viata intelectuala mereu agitata. Noi insa nu avem sa fim amagiti de aparente. Masura cea dreapta a culturii e importanta ce i se da valorii adevarate, consideratia, stima si iubirea de care se bucura omul superior fie ca inteligenta, fie ca stiinta, fie ca destoinicie in materie de arta, iar in Romania superioritatea nu pretuieste nimic, daca nu e pusa in serviciul cuiva. E indiferent daca ridici ori nu nivelul moral si intelectual al societatii prin lucrarea ta: lucrul de capetenie e sa servesti pe un om ori pe o tovarasie de oameni; fiecare e pretuit dupa folosul practic al lucrarii ce savarseste. Tocmai oamenii ca dumneata trebuie sa simta aceasta in fiecare clipa a vietii lor.
E cu toate acestea advarat si azi ca soarele pentru toti romanii la Bucuresti rasare. Daca lumina e aici, se lumineaza pretutindeni unde traiesc romani, iar daca e intuneric, se intuneca pretutindeni. Toti de pretutindeni avem dar sa dam ceea ce e mai bun in sufletele noastre nu ca sa propagam cultura din Romania, ci sa combatem duhul cel rau de care e stapanita azi Romania.
Oameni cu judecata dreapta au fost aceea dintre fratii nostri de dincolo, care s-au incredintat ca de la Romania „nu mai au nimic de asteptat”. Ei trebuiau insa sa mai inteleaga si ca au datorii fata …
