Robert Downey Jr. si Al Pacino se numara printre actorii de prim rang de la Hollywood care vor fi prezenti la cea de-a 39-a editie a Festivalului International de Film de la Toronto, ce se va desfasura in prima jumatate a lunii septembrie, informeaza Mediafax.
Considerat evenimentul cinematografic care deschide sezonul premiilor Oscar, festivalul canadian va prezenta 285 de lungmetraje, dintre care 143 vor fi proiectate in premiera mondiala.
Robert Downey Jr. va fi prezent la Toronto cu filmul „The Judge”, de David Dobkin, care se numara printre peliculele programate sa fie proiectate in seara de deschidere a festivalului. In acest lungmetraj, starul hollywoodian joaca rolul unui avocat dintr-un oras mare, care se intoarce acasa, atunci cand tatal sau, cu care nu avea o relatie prea buna, un judecator dintr-un oras mic, interpretat de Robert Duvall, este acuzat de crima.
Filmul „The Humbling” va fi si el proiectat in seara de deschidere a festivalului. Adaptat dupa un roman de Philip Roth, acest film il are in distributie pe Al Pacino, interpretul unui actor in varsta care incepe o aventura cu o femeie mult mai tanara.
Noah Baumbach, Alan Rickman si Chris Rock se numara printre cineastii care isi vor prezenta cele mai recente filme ale lor, in premiera mondiala, la Toronto. In filmul „While We”re Young”, regizat de Noah Baumbach, Ben Stiller si Naomi Watts joaca un cuplu de varsta mijlocie a carui viata linistita este tulburata atunci cand in scena patrunde un cuplu mai tanar si aventuros.
Actorul devenit regizor Alan Rickman va prezenta …





