Vladimir Jirinovski, liderul ultranationalist rus ?a propus, in cadrul unui congres, infiintarea unor „batalioane disciplinare”, formate din detinuti care sa?lupte in Ucraina si in regiunea separatista moldoveana Transnistria, in schimbul gratierii. „Vor lupta zi si noapte, numai sa nu se intoarca in lagarele noastre”, ar fi spus Jirinivski, potrivit Unimedia, citata de Mediafax.
„Milioane de voluntari ar putea sa lupte in Ucraina. Trebuie sa-i eliberam pe detinuti din inchisori. Sa cream batalioane disciplinare. Sa le zicem sa nu faca nici un pas inapoi. Sa ocupe Lugansk, Donetk, sa ajunga la Odessa si in Transnistria. Ei vor lupta zi si noapte, doar sa nu se intoarca in inchisorile noastre”, a declarat Jirinovski intr-un discurs sustinut saptamana trecuta in Crimeea, in cadrul unui congres la care au fost prezenti presedintele rus Vladimir Putin, premierul Dmitri Medvedev si deputatii rusi.
Presedinte al Partidului Liberal-Democrat si vicepresedinte al Dumei (Camera inferioara a Parlamentului de la Moscova), Vladimir Jirinovski, a provocat polemica saptamana trecuta, dupa ce a afirmat, intr-un interviu pentru postul de televiziune Rossia 24, ca Polonia si statele baltice risca sa fie „sterse de pe fata pamantului” in contextul escaladarii conflictului din Ucraina, soarta Europei de Est fiind in mainile lui Vladimir Putin.
„Toate chestiunile legate de razboi si pace, in general, si in speciale cele referitoare la Ucraina vor fi rezolvate de o singura persoana, liderul Federatiei …




