In raportul nr. 516 din 10/23 iulie 1914, care deschide seria documentelor analizate, ministrul plenipotentiar al Romaniei face cunoscuta ingrijorarea clasei politice, dar si a cercurilor politice si financiare londoneze la preconizarea notei ultimative pe care autoritatile de la Viena urmau sa o prezinte de la o zi la alta guvernului de la Belgrad. „Stirile despre ultimatumul ce cabinetul de la Viena voeste sa prezinte celui de la Belgrad – scrie Misu in acest raport avand mentiunea „Confidential” – au influentat in mod defavorabil toate operatiunile comerciale si au produs o depresiune simtitoare asupra valorilor la bursa din Londra”.
O stare de ingrijorare profunda il stapanea si pe secretarul de stat la Foreign Office, lordul Edward Grey, viconte de Fallodon, care, in convorbirile avute cu diplomatii straini, nu facea nici cel mai mic efort sa si-o ascunda. „Ministrul Afacerilor Straine – arata diplomatul roman – se gandeste la mijlocul pentru inlaturarea pericolului si complicatiunilor ce o atitudine negativa a Austro-Ungariei ar putea produce”.
Jocul duplicitar al Germaniei nu e inca sesizat
In continuare, este analizata atitudinea Reichului german al lui Wilhelm al II-lea. Germania wilhelmiana este vazuta, alaturi de Marea Britanie, drept una dintre „puterile principale care in mod sincer fac eforturile cele mai hotarate pentru mentinerea pacii”. In conceptia si viziunea diplomatului roman, „ambele Puteri discuta acum intre ele mijlocul de a aplana diferendul austro-sarb”. „In urma acestei colaborari – continua analiza diplomatului roman – negresit ca Germania va intrebuinta toata influenta ei la Viena pentru a opri o actiune ireparabila putand provoca un razboi european”. Misu, veritabil diplomat profesionist, cu mult bun simt si de buna credinta, nu era inca la curent, si nu avea cum sa fie, cu jocul duplicitar practicat de diplomatia germana, care, in aceasta etapa a mersului lucrurilor, poza pe de o parte in adepta unui pacifism clar, iar pe de alta sprijinea toate demersurile razboinice ale aliatei sale traditionale, Austro-Ungaria. Mai tarziu, aceasta putere continentala va fi nevoita sa dea cartile pe fata si sa militeze, „la vedere”, cu toata forta si energia, alaturi de monarhia dualista, pentru razboi.
Anglia, la randul ei, in conceptia diplomatului roman, in vederea salvgardarii pacii, „va cauta sa convinga pe sarbi ca sunt datori a admite cererile rezonabile ce Austro-Ungaria ar face la Belgrad”. Dupa cum se va vedea, in nota ultimativa remisa chiar in seara aceleiasi zile, 23 iulie, cererile numai rezonabile nu erau, ele aducand o grava atingere suveranitatii statale a regatului sarb.
In partea a doua a raportului sau, Nicolae Misu se ocupa pe larg de reflectarea prezentei situatii …
